23.7 C
Paşcani
luni, august 15, 2022
Array

Copil lovit de tren la Ruginoasa

Accident feroviar astăzi în jurul orei 14.00 în comuna Ruginoasa. Un băiat în vârstă de 13 ani a adormit în tren şi s-a trezit chiar la staţia de destinaţie. Speriat băiatul s-a aruncat în timp ce vagoanele au fost puse în mişcare. Şocant a fost faptul că din sens opus venea un alt tren care l-a lovit pe copil. Un martor care a văzut întreaga scenă a sunat de urgenţă la numărul unic 112, iar la faţa locului s-a deplasat un echipaj de prim ajutor care l-a transportat pe minor la Spitalul Municipal de Urgenţă Paşcani.

În urma investigaţiilor medicale s-a constat că băiatul are traumatism toracic şi abdominal, plagă la umărul drept, fractură de coloană cervicală şi contuzie pulmonară. Starea băiatului este stabilă şi este conştient.

Din primele informaţii se pare că tânărul venea cu trenul din direcţia Iaşi spre Paşcani, iar la un moment dat a adormit. S-a trezit în gara din Ruginoasa însă până să ajungă la uşa trenului, vagoanele au fost puse în mişcare şi a sărit din tren.

După finalizarea investigaţiilor medicale, copilul va fi transportat la Spitalul de copii Sfânta Maria din Iaşi pentru tratament de specialitate.

Cazul a ajuns şi în atenţia poliţiei care a deschis un dosar şi continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanţele în care s-a petrecut nefericitul eveniment.

Urmărește știrile BitTV.Info și pe Google News

Alte articole

Adis1
Adis2
Adis3
Adis4
Adis5
previous arrow
next arrow