More

    Copiii învață să fie actori. S-au înscris la atelierul de la Casa de Cultură din Pașcani

    Array

    Copiii învață să fie actori

    Cât de mult te dezvoltă cursurile de teatru? Foarte mult, o spun chiar câțiva prichindei care s-au înscris la atelierele de teatru susținute de regizorul Aliona Gâtlan, pe parcursul verii. Micuții au reușit să-și stăpânească emoțiile, să fie încrezători, să aibă o memorie cât mai bună și să pronunțe cât mai corect cuvintele. În această toamnă, cursanții vor urca pe scenă și vor juca în fața publicului.

    Materialul video în cadrul știrilor INFOBIT.

    Acesta este unul dintre exercițiile făcute de cursanții Atelierului de teatru de la Casa de Cultură “Mihail Sadovenu” din Pașcani. Pentru ca micuții să fie pregătiți și “încălziți”, la întâlnirele cu regizorul Aliona Gîtlan au loc și exerciții de memorare, pentru o respirație corectă în timpul vorbirii.

    La acest atelier s-au înscris copiii de la 7 ani până la 18, împărțiți pe grupe. Mai mult, muncă din aceste luni va fi încununată cu spectacole teatrale ce vor avea loc în următoarea perioadă.

    Matei are 10 ani și a decis să se înscrie la cursurile de teatru pentru a-si stăpâni emoțiile și să-și facă prieteni noi. El spune că orele de curs sunt distractive și în același timp învață și lucruri utile.

    Mara are aceeși vârstă și spune ea că în urma cursurilor își dezvoltă imaginația și vocabularul. La fel și Roxana a venit la teatru. Ea spune că învață să pronunțe și cuvintele corect, iar exercițiile de dicție sunt preferatele ei. Ioana – are o activitate productivă pe parcusul vacanței.

    Membrii trupei de teatru a Casei de Cultură “Mihail Sadovenu” Pașcani au programate pentru sfârșitul acestui an spectacole la Târgu Neamț și Botoșani.

    Menționăm că pe parcursul vacanței de vară, conducerea instituției de cultură a oorganizat ateliere de lucru și recreative pentru copii pe muzică vocală și instrumentală, desene și pictură dar și dans. Cursanții nu au plătit nici o taxă.

    Ce părere ai?

    Related Articles

    Cum a dat lovitura Grupul GRAMPET: Testul economic din 2020, o provocare economică unică în România

    Anul 2020 a atras provocări economice unice pentru Grupul GRAMPET – Grup Feroviar Român (GFR), cel mai mare grup feroviar și operator logistic privat...

    Profesorii solicita 50% reducere la transportul public local

      Profesorii si personalul contractual din scolile pascanene care fac naveta in suburbii,  ar putea beneficia de reducerea cu 50% a costului abonamentelor pe transportul...

    Femeie din Cristești dată dispărută

    Poliţiştii ieşeni caută o femeie care a plecat de la domiciliu şi nu a mai revenit. Persoanele care deţin informaţii care să ajute la...

    INFOBIT - STIRILE ZILEI

    PULSUL ZILEI