15.8 C
Paşcani
vineri, aprilie 19, 2024

Copiii de la Grădinița PP nr. 2 și creșa din Pașcani vor fi relocați. Ar urma să înceapă lucrările de modernizare a celor două instituții

Administrația locală din municipiul Pașcani caută soluții pentru relocarea copiilor din Grădinița cu Program Prelungit nr. 2 și Creșa nr.1, de pe strada Sportului, după ce în ambele instituții ar urma să înceapă lucrările pentru modernizare, printr-un proiect cu fonduri europene și guvernamentale.

Locația unde vor fi mutați cei 132 de preșcolari și circa 50 de anteprescolari nu a fost încă stabilită, însă este luată în calcul locația Grădiniței cu Program Prelungit nr. 4, tot din zona Deal, din spatele supermarketului Profi.

Deocamdată nu se știe nici dacă toți copilașii vor fi încadrați într-o altă instituție cu program prelungit sau vor ajunge și la una cu program normal. Toate detaliile privind relocarea ar urma să fie stabilite în perioada următoare. Asta în condițiile în care, părinții au fost deja anunțați despre acest lucru și despre faptul că pot începe să ia acasă lucrurile preșcolarilor din grădinița PP nr.2.

În ceea ce privește stadiul investiției, în această perioada, a avut loc licitația pentru aflarea constructorului care va executa lucrările, iar acum sunt în etapa de evaluare a ofertelor depuse, trei la număr.

Se așteaptă ca la începutul săptămânii viitoare să fie finalizată această procedură și să fie desemnat un câștigător. Apoi, va fi semnarea contractului iar, cel mai probabil în această lună ar urma să fie dat și ordinul de începere al lucrărilor, deoarece termenul de execuție este foarte scurt.

De precizat este faptul că cererea pentru finanțarea proiectului a fost depusă în 2018 de fosta administrație locală, iar contractul a fost încheiat un an mai târziu. Valoarea investiției este de peste 5,7 milioane de lei, din care 5,57 milioane lei este suma nerambursabilă din fonduri europene și guvernamentale.

Conform proiectului, în cele două instituții se vor face lucrări pentru eficientizarea energetică, schimbarea instalațiilor electrice și sanitare, renovări tâmplărie, extindere clădiri, sala de sport și cantină, camera de stimulare multisenzorială și spații de joacă.

Alte articole