15.2 C
Paşcani
vineri, martie 29, 2024

Consiliul Judeţean pregăteşte ultimii paşi pentru proiectul deşeurilor

Consilierii județeni vor avea pe ordinea de zi a ședinței ordinare programate pentru data de 31 ianuarie 2018 mai multe proiecte de hotărâre care vizează Sistemul de Management Integrat al Deşeurilor. Aceștia se vor pronunța cu privire la preluarea de către Consiliul Județean a stației de sortare și transfer de la Hârlău, a stațiilor de sortare de la Șipote și Răducăneni, dar și a stațiilor de compostare și sortare de la Țuțora.

Infrastructura va intra în administrarea CJ odată cu atribuirea, de către Asociația de Dezvoltare Intercomunitară de Salubritate, a contractului de delegare pentru gestionarea deșeurilor. „Având în vedere că la nivelul Municipiului Iași va fi păstrată activitatea de colectare și transport a deșeurilor până la data de 4 decembrie 2022, mai multe bunuri vor trece din administratea Consiliului Județean în administrarea Consiliului Local al Municipiului Iași: 3990 de containere pentru colectarea selectivă a deșeurilor și 6755 de pubele. La rândul său, Consiliul Local al Municipiului Iași va concesiona bunurile către operatorul actual, SC Salubris SA”, au precizat reprezentanţii CJ Iaşi.

Termenul maxim pentru intrarea în funcțiune a Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor este 31 martie 2019. Valoarea totală a proiectului a fost de aproximativ 70 milioane euro. „Proiectul a fost dezvoltat în județul Iași, iar obiectivele de investiții pe raza teritoriilor administrative a municipiilor Iași și Pașcani, orașelor Târgu Frumos și Hârlău, comunelor Țuțora, Bălțați, Tomești și Ruginoasa completează infrastructura deja existentă din județ şi asigură funcţionarea unui sistem de management integrat al deșeurilor, prin care vor fi asigurate standardele pentru conformarea cu cerințele Uniuni Europene în domeniul protecției mediului și atingerea țintelor privind valorificarea deşeurilor, pe care România și le-a asumat prin Tratatul de aderare”, se arată în documentaţia proiectului.

Sursa Evenimentul

Alte articole