4.1 C
Paşcani
vineri, aprilie 19, 2024

CONSILIERUL SRL

La Paşcani nu ai neapărat nevoie de acte pentru a construi. Nici de contract pentru a deţine o bucată din domeniul public şi nici nu trebuie să plăteşti municipalităţii pentru folosinţa lui. Este suficient să ai mult tupeu, să minţi, să te victimizezi, să ai bani şi influenţă, sau să fii politician, cu atât mai mult, lider de partid sau consilier local.
Deşi este greu de crezut, administraţia locală are în evidenţă zeci de astfel de cazuri dar ezită să ia măsurile legale necesare.

Cel mai scandalos dintre ele este cel al consilierului local Marius Pintilie, liderul organizaţiei PNL Paşcani, fost candidat pentru funcţia de primar. El întruneşte toate aceste “condiţii”, mai puţin cele legale şi susţine că este “negustor cinstit” pentru că “primarul nu a fost în stare să impună respectarea legii”. A pus stăpânire pe aproape 200 mp de teren din domeniul public/privat al municipiului şi îl foloseşte ca şi cum ar fi al lui, de ani buni de zile, prin intermediul uneia dintre societăţile pe care le administrează.

Societatea Lorimer SRL deţine mai multe magazine în Paşcani, majoritatea dintre ele şi pe domeniul public său privat al municipiului.
Spaţiul comercial de pe strada Stefan cel Mare, de la parterul blocului P1, a fost extins ilegal pe o suprafaţă de 36,5 mp. Deşi aparţine municipalităţii terenul a fost şi este folosit fără contract de închiriere sau concesiune, adică a fost ocupat ilegal. De asemenea lucrările de construcţii au fost executate fără nici un fel de autorizaţie de la Primărie.

Nu se ştie din ce an, dar situaţia a fost constatata la faţa locului în urma unui control făcut de funcţionarii Primăriei, în anul 2010, la solicitarea fostului viceprimar Ioan Ioniţă. În procesul verbal nr. 17866 din 20.09 .2010 se arată că spaţiul comercial a fost extins cu panouri tip sandwich, pe o suprafaţă de 26,5 mp şi a fost construită o magazie de 10.mp.

La acea vreme comisia a consemnat lipsa documentelor legale şi a recomandat demolarea construcţiei şi eliberarea terenului. Administraţia locală nu a luat nici o măsură până în anul 2012. Atunci, la solicitarea Curţii de Conturi, Consiliul Local Paşcani a probat o hotărâre, nr. 42/28.02.2013 pentru recuperarea prejudiciilor izvorâte din ocuparea abuzivă a domeniului public şi au fost stabilite redevenţele de plată pentru perioada 2010 – 2013. Pentru folosirea abuzivă a celor 36.5 mp de teren societatea Lorimer a achitat 3002,73 lei ( vezi pozitia 3 din doc de mai jos) .

 

Din 2013 şi până în prezent terenul este deţinut fără nici o plată ( vezi raspunsul de mai jos).

 

Abuzurile consilierului păşcănean sunt şi mai mari în zona Vale a municipiului, acolo unde deţine încă două spaţii comerciale. Cel mai mare dintre ele este cel de pe strada Mihai Eminescu, numărul 4 A. Conform unui contract de concesiune încheiat în anul 2006 societatea are în folosinţă legală 300 mp. În urma verificărilor din anul 2010, aceeaşi comisie a constatat, la faţa locului, că societatea Lorimer ocupă, în plus, 128 de metri pătraţi de teren din domeniul public/privat al municipiului: 28 mp pentru cale de acces (13 mp pentru o scară de acces din beton, placată cu gresie şi dotată cu mâna curentă; 15 mp pentru amenajare intrare spaţiu comercial, cu panouri din PVC) şi 100 mp pentru amenajarea unei parcări din beton şi pavele.

În procesul verbal se arată că nu există autorizaţie de construcţie şi nici acte pentru deţinerea legală a terenului, motiv pentru care a recomandat demolarea construcţiei şi predarea terenului în starea iniţială. De opt ani de zile situaţia a rămas neschimbată.

Societatea a fost obligată să achite 10 530, 13 lei (foto pozitia 11 )pentru folosinţă abuzivă a terenului în perioada 2010 -2013. Pentru restul perioadei nu a achitat nici un leu deoarece nu este încheiat nici un contract de concesiune sau închiriere pentru terenul deţinut în plus. Aşadar de cinci ani de zile folosinta este gratuită. Iar construcţiile au rămas neatinse. Nu a fost clarificata nici situaţia concretă a terenului. De-a lungul timpului unii consilieri şi chiar fostul primar Neculai Răţoi au susţinut că parcarea a fost construită, pe un teren care este înscris ca spaţiu verde.

La doi paşi, în apropiere, la blocul B3 bis, scară A, parter, o altă extindere ilegală tot pe terenul municipiului. De acesta dată societatea Lorimer a ocupat abuziv 10 mp, tot pentru amenajarea unei căi de acces din beton, placată cu gresie, acoperită şi dotată cu mâna curentă din lemn. Comisia a făcut aceleaşi constatări: că nu este contract de închiriere sau concesiune şi că lucrările au fost executate fără autorizaţie de construcţie.

Ulterior, societatea a fost obligată să achite folosinţa terenului, 822. 67 lei, doar pentru perioada 2010 – 2013 ( vezi pozitiA 30).

La chioşcul din faţa Gării situaţia este mai complicată. Iniţial societatea încheia contracte anuale de închiriere pentru o suprafata de 28 mp. Odată cu venirea lui Grigore Craciunescu în funcţia de primar, fost coleg de partid cu Marius Pintilie, societatea Lorimer nu şi-a mai reînnoit contractul până la începutul anului 2016. A preferat să achite la Finanţele Locale o chirie mai mică decât cea care ar fi rezultat din actualizarea ei conform prevederilor legale: de la 10 508, 95 lei în 2010 până la 13 687, 70 lei în anul 2015. Mai exact în contractul care a expirat la sfârşitul anului 2009 preţul pe metru pătrat era de 1 leu iar în 2016 de 2,67 lei, pt o zi de închiriere, aproape triplu.


Folosinta şi plata a fost făcută printr-un artificiu juridic – tacita relocaţiune, a precizat Primaria Pascani.  Conform legii chiriaşul poate rămâne pe terenul închiriat şi după expirarea contractului, dacă proprietarul nu cere eliberare lui. Pentru a elimina astfel de situaţii, “tacita relocaţiune” a fost înlăturată din contractele de închiriere în anul 2010. Prin Hotărârea nr 19 consilierii locali au stabilit că la expirarea termenului de valabilitate contractul să poată fi prelungit numai prin acordul scris şi expres al părţilor.

Problema este că în cazul de faţă Marius Pintilie s-a aflat într-un evident conflict de interese: ca om de afaceri a profitat de lipsa de acţiune a Primăriei , dar în calitate de consilier local, din anul 2012, ar fi trebuit să acţioneze în interes public, nu personal, pentru a creşte încasările la bugetul local. Mai mult, funcţionarii de la Patrimoniu susţin că ar fi întocmit o adresă pentru evacuarea spaţiului, încă din anul 2009, dar documentul prezentat primarului Grigore Craciunescu, ori a fost oprit, ori a fost trimis societăţii şi nu s-a ţinut cont de el.

O altă problemă este faptul că spaţiul comercial a fost extins cu 18.82 mp, tot fără autorizaţie de construcţie, iar folosinţa lui este plătită abia din anul 2016, odată cu reînnoirea contractului. Consilierul liberal a precizat în cadrul unei conferinţe de presă că extinderea ar fi fost făcută în anul 2016. Din fotografii, inclusiv cele de pe Google Maps, reiese însă că extinderea era deja făcută în 2012. Asta însemna că şi aici terenul municipalităţii a fost folosit  abuziv şi gratuit, ani de zile.

Semne de întrebare sunt şi în legătură cu modul cum a fost reînnoit contractul de închiriere, în ianuarie 2016. Fără licitaţie, prin încredinţare directă, fără parcurgerea procedurilor legale şi fără nici o constatare privind extinderea ilegală. Din motive greu de înţeles, funcţionarii de la Patrimoniu încheie cu Lorimer în proces verbal de predare primire a terenului, un fals de vreme ce terenul a fost deţinut şi înainte, fără încetare. Doar pe baza acestuia este semnat mai apoi contractul, atât de funcţionari cât şi de primar, pentru o perioadă de cinci ani de zile, pe spaţiul verde într-o zonă în care urmau să aibă loc lucrări de amenajare. ( foto 1 raspunsul Primariei Pascani, foto 2 plansa proiect sistematizare zona Garii).

Acum administraţia locală se chinuie să elibereze terenul pentru a amenaja un parc, conform unei hotărâri aprobate chiar de administraţia Craciunescu ((HCL 1/28.01.2010). Şi de acesta dată consilierul Marius Pintilie se afla în conflict de interese. Ca om de afaceri nu a ţinut cont de cerinţele Primăriei, a refuzat să elibereze terenul şi a contestat în instanţă demersurile executorului judecătoresc, chiar dacă în contractul de închiriere se specifică clar că “În caz de sistematizare a zonei, schimbarea situaţiei juridice a terenului nerespectarea condiţiilor contractuale duce la de către beneficiar, contractul încetează de drept fără punere în întârziere, fără intervenţia instanţei şi fără nici o altă formă prealabilă – cap IX, art 16”.

Desi este si consilier local, Marius Pintilie împiedica materializarea unei hotărâri a legislativului din care face parte, de care ar beneficia toţi păşcănenii. El se consideră victima politică în loc să sprijine realizarea interesului public prin respectarea unei hotărâri, de amenajare a unui parc, în locul celor două chioşcuri din faţa Gării.
„… Din punctul meu de vedere au ceva cu mine pentru ca din tot ce se intampla in oras ei l-au gasit pe pintilie. Ei gasesc tot ce se poate astazi ca sa ma blocheze pe mine, intr-un fel sau altul. Eu am incercat de-a lungul timpului sa nu dau replica la aceste razbunari politice… Din partea actualului primar, si am vazut si amenintarile de astazi, eu sunt un oponent politic, am curajul sa ii spun primarului Dumitru Pantazi ca nu are dreptate si bineinteles ca nu se intampla lucruri” a precizat in cadrul unei conferinte de presa.

În acest caz primarul recunoaşte că nu ştie ce a semnat, că a fost lucrat de funcţionari, în timp ce liderul PNL Pascani, susţine că are interesul de a menţine magazinul şi salariaţii.

Solicitat să explice toate aceste ilegalităţi consilierul în cauză a dat o serie de răspunsuri şocante, unele chiar mincinoase.În cadrul unei conferinţe de presă el a spus că a preferat să îşi extindă magazinele fără să obţină, mai întâi, autorizaţie de construcţie pe motiv că nu avea contracte de concesiune sau închiriere pentru ocuparea şi folosinţa terenului administraţiei locale.

„…Ştiţi şi dvs că în momentul în care Primăria nu îţi face contract, nu poţi să ceri autorizaţie … Repet dacă Primăria îşi făcea treaba şi îmi dădea contractele, eu, imediat, făceam acele autorizaţiile. Sunt foarte curios dacă de mâine închei contractele,  dacă Primăria îmi va da autorizaţiile…”

Deşi recunoaşte că pentru a construi ceva ai nevoie, mai întâi, de autorizaţie consilierul liberal considera că nu a încălcat legea, pe motiv că plăteşte folosinţa terenului. În realitate plata a fost impusă de municipalitate după depistarea construcţiilor ilegale şi doar pentru o perioadă 2011 – 2013, iar achitarea ei nu exclude sau înlocuieşte respectarea legii.

„Toata lumea trebuie sa obtina autorizatie. Eu folosesc acel teren, pentru care platesc….Primaria trebuie sa imi dea contract… Nu il ocup ilegal! Am avut o hotarare de Consiliu Local … Trebuie sa mi se duca la indeplinire, trebuia sa se faca contracte, si imediat mergeau si autorizatiile. Astept Primaria, daca nu voi incepe eu un demers sa vedem ce se intampla…”

În legătură cu lipsa contractelor de închiriere şi concesiune şi ocuparea abuzivă a domeniului public/privat al municipiului alesul local nu are nici o explicaţie. El susţine că a depus mai multe cereri de concesiune la Primărie la care nu ar fi primit nici un rezultat. Din răspunsul administratiei locale reiese că o parte din cereri au fost soluţionate negativ pe motiv ca terenurile sunt deja ocupate cu construcţii edificate fără autorizaţie.

BIT TV a solicitat insistent clarificari din partea consilierului Marius Pintilie. El a interzis prezenta reprezentantilor televiziunii la conferintele de presa organizate de consilierii PNL si a refuzat de mai multe ori sa raspunda la intrebari. In schimb a amenintat ca va face o inventariere a tuturor terenurilor Primariei si a constructiilor de pe ele.

“O sa mergem si noi sa vedem pana la urma urmei toate terenurile de pe raza municipiului Pascani, poate o sa facem o initiativa sa facem o inventariere din nou cu aceste terenuri si cu autorizatiile de constructie, pentru ca, va dati seama, nu sta municipiul Pascani pentru faptul ca lui Pintilie i s-a facut contract sau nu. “

Dacă nu ar fi vorba doar de răzbunare, o astfel de acţiune ar fi necesară pentru clarificarea folosinţei domeniului public şi privat al municipiului. În momentul de faţă municipalitatea nu are o situaţie clară cu suprafeţele ocupate, cu sau fără contracte de închiriere şi concesiune şi nici câte din acestea sunt expirate sau trebuie actualizate. S-a ajuns pana aici,  din lipsă de timp şi volum mare de muncă,  susţin funcţionarii Primăriei.

Se adăugă însă, interesele personale şi intervenţiile politice, corupţia, lipsa de interes şi chiar de profesionalism a unor salariaţi din administraţie pe fondul lipsei unor decizii ferme din partea primarului Dumitru Pantazi. Din acest motiv zeci de persoane sau societăţi comerciale care au ocupat şi încă mai ocupă abuziv terenurile administratiei locale, pe care au fost ridicate construcţii fără nici o autorizaţie,  să NU  fie trase la răspundere. Nu s-a luat nici o măsură de evacuare şi dărâmare a construcţiilor ilegale aşa cum prevede legea şi nici pentru concesionarea sau inchirierea terenurilor pentru a nu mai fi deţinute gratuit.

Nici legislativul local nu a avut curajul să rezolve acesta problemă. De-a lungul timpului au fost mai multe încercări de legalizare a construcţiilor ilegale, însă nimeni nu a îndrăznit să meargă până la capăt. Nici actuala Comisie de Urbanism nu vrea sau nu ştie ce să facă, iar explicaţiile preşedintelui comisiei, Claudiu Bodoasca sunt halucinante.

“Dumneavoastră veniţi la noi, aveţi aşteptări de la consilierii liberali, când cei care conduc sunt alţi?. Eu ce pot să fac singur?… O să rezolvăm cât ne stă în putere…!

Până când nu vor fi impuse reguli şi nu vor fi luate măsuri, oamenii de rând, cei care au depus cereri de închiriere şi concesiune şi aşteaptă raspunsurile de ani de zile, rămân victime ale acestor nedreptăţi. Ei nu au îndrăznit să construiască fără să aibă autorizaţie şi nici să ocupe o palmă de teren din domeniul public său privat al municipalităţii. Cei care totuşi au făcut-o, pentru extinderea unui balcon, de exemplu, au fost amendaţi usturător.

În schimb,  oameni de afaceri şi politicieni cu mult tupeu şi influenţa sunt principalii beneficiari ai haosului urbanistic din Paşcani. De exemplu liderul opoziţiei, Marius Pintilie nu ezită să se laude că pentru spaţiul deţinut în zona Gării a făcut tot posibilul să intre în legalitate, în condiţii extrem de dubioase,  si ii sfatuie  pe cetăţeni să nu încalce legea, aşa cum a făcut-o el.

“Eu astăzi sunt în legalitate şi am făcut tot posibilul să fiu în legalitate! Nu recomand la nimeni să se apuce de construit înainte fără documente dar treaba trebuie să şi-o facă Primăria. Suntem în minoritate şi nu avem primar de partea noastră…”

 

 

 

Alte articole

Președinte de ședință de la PNL, la propunerea PSD

Situație inedită in legislativul pascanean. Pentru ultimele sedinte pana...

Bani mulți pentru combustibil și pavele

Cu o lună jumătate inainte de alegerile locale, Primăria...

Explicații și soluții pentru furnizarea apei, fără întrerupere – VIDEO

Intâlnire importantă la Primăria Pașcani cu privire la furnizarea...