Consilierii județeni se vor întruni în ședință ordinară pe 20 noiembrie.
Pe ordinea de zi vor fi peste 30 de proiecte de hotărâre.
Aleșii județului vor dezbate proiectul referitor la solicitarea de trecere din administrarea Consiliului Local Ruginoasa a unei suprafețe de 1725 mp pentru realizarea unui teren de fotbal acoperit.
”Echipa de juniori de la Ruginoasa, câștigătoare națională a primei ediții a ”Cupei Satelor la Fotbal” și-a adjudecat în weekendul trecut, pentru a doua oară, titlul de campionă a judeţului Iaşi la această competiție. Cred că acești copii, care ne reprezintă cu cinste, merită suținuți mai departe iar dorința lor cea mai mare este să aibă un teren de fotbal al lor, să nu piardă săptămânal cel puțin șase ore pe drumuri pentru a se antrena pe stadioane din Pașcani sau în județul Neamț. Sper să găsim colaborare în rândul tuturor consilierilor județeni”, a spus Maricel Popa, președintele Consiliului Județean Iași.
În cadrul politicii europene de închidere a centrelor rezidențiale mari care adăpostesc persoanele cu dizabilități, pe ordinea de zi vor fi mai multe proiecte care prevăd înființarea și funcționarea în Iași și în județ de centre de ingrijire și asistență pentru persoanele adulte cu dizabilități.
Un alt proiect cu notă socială este cel privind aprobarea transmiterii unei părți din bunul imobil situat în orașul Târgu Frumos din domeniul public al județului Iași și administrarea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului în domeniul public al orașului Târgu Frumos. Consiliul Județean și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Iași și-au asumat închiderea centrelor de plasament de tip vechi. În orașul Târgu Frumos, pe terenuri puse la dispoziție de autoritatea locală au fost construite trei case în care au fost cazați copiii din fostul Centrul de Servicii Sociale Târgu Frumos. Căminul vechi, aflat în incinta fostului centru de plasament, a rămas fără utilitate, iar primăria intenționează să îl transforme într-un un obiectiv de natură socială-cămin de bătrâni.

sursa facebook consiliul judetean iasi

Slider


loading...
previous arrow
next arrow
Slider