More

    Consilierii din Lespezi au depus jurământul

    Array

    Emoţii pentru legislativul local din Lespezi. Ieri consilierii aleşi au fost validaţi de comisie şi au depus jurământul. Şedinţa a avut loc începând cu ora 17.00 la sediul administraţiei locale.

    Consiliul local din Lespezi va fi format în următorii patru ani din 15 consilieri locali de la PSD, PNL, UNPR şi Alde, cei mai mulţi, şapte la număr fiind liberali. După validare, rând pe rând noii aleşi locali au depus jurământul cu mâna pe biblie şi drapelul naţional.

    Odată constituit consiliul local s-a trecut la alegerea viceprimarului. Pentru a ocupa această funcţie au fost propuşi doi candidaţi, Laurenţiu Caba – PNL şi Ionel Sofia – PSD.

    După primul tur de vot secret un buletin a fost anulat, iar cei doi candidaţi s-au aflat la diferenţa de doar un vot, motiv pentru care au fost reluate alegerile.

    În urma votului a fost declarat câştigător, şi, viceprimar al comunei Lespezi pentru următorii patru ani, liberalul Laurenţiu Caba. Acesta i-a asigurat pe locuitori că va continua să sprijine proiectele pentru comună şi a anunţat că va fi ultimul mandat, deoarece intenţionează să se retragă din viaţa politică.

    Tot în cadrul şedinţei de ieri au fost constituite comisiile de specialitate. Acestea sunt în număr de trei: Administraţie publică, Învăţământ şi Agricultură iar din ele fac parte toţi consilierii locali.

    Menţionăm că primarul reales, Ioan Lazăr nu a depus jurământul deoarece nu a fost validat de Judecătoria Paşcani. Va fi instituit în funcţie într-o şedinţă extraordinară programată pentru săptămâna viitoare.

    Ce părere ai?

    Related Articles

    Accident din cauza vitezei. Soferii au scapat cu viata

    Accident rutier in apropiere de podul peste calea ferata, la iesirea din Pascani. `In cursul zilei de sambata 23 ianaurie, in jurul orei 11...

    România s-a născut la Iași: 162 de ani de identitate și unitate națională în capitala istorică a României

    Acum 162 de ani, printr-una dintre cele mai mari inițiative de conștiință și putere națională, România se năștea la Iași, după secole de sacrificii...

    „Mortul viu” de la Iaşi rămâne mort din punct de vedere oficial. Dovada că e mai greu să învii decât să mori

    ”Mortul viu” aşteaptă decizia oficială a autorităţilor pentru a i se anula certificatul de deces şi a-şi continua viaţa în mod normal. Gabriel Luca, ieşeanul...

    INFOBIT - STIRILE ZILEI

    PULSUL ZILEI