Ieri,în sala de ședințe a Primăriei Municipiului Pașcani, între orele 15.00 -16.00, a avut loc loc o conferință de presă organizată de Asociația ”ȘANSA 2010”, cu privire la proiectul ”Împreună pentru tineri”, realizat cu sprijinul Municipiului Pașcani, din bani alocați de la Bugetul Local.
La conferință au fost prezenți reprezentanți ai celor 4 asociații implicate în organizarea proiectului : Oana Andrei, Roberta Șerban și Emilian Spiridon din partea Centrului Local ”Crinii” Pașcani, Preotul Dumitru Rusu de la A.T.O.R. Pașcani, Sabină Găină și Mihaela Spiridon din partea Asociației ȘANSA 2010, Mirela Ancuța din partea Primăriei Municipiului Pașcani și reprezentanții postului de televiziune TV BIT.
În cadrul evenimentului au fost prezentate succint activitățile desfășurate pe parcursul taberei organizate de Asociația ”ȘANSA 2010”, în perioada 26-28 iunie la Muncel pentru 150 de copii și tineri.
Au fost aduse în discuție și beneficiile acestui proiect atât pentru participanți, cât și pentru voluntari, cu toții având câte ceva de învățat dintr-o experiență condensată în mai puțin de 3 zile și zeci de activități.
Mirela Ancuța, în calitate de reprezentant al Primăriei, a felicitat organizatorii pentru implicare, transparență și consecvență în astfel de activități, numind acest proiect ambițios, un „proiect pilot”, ce speră să fie punct de plecare pentru alte inițiative similare.
Tabăra ”Împreună pentru tineri”, a fost un succes, iar asta o demonstrează nu numai organizatorii, ci mai ales feed-back-ul primit din partea beneficiarilor, care în proporție de peste 90 % își doresc să revină la a doua ediție și anul viitor.
Colaborarea dintre asociații a fost la înălțimea așteptărilor, motiv pentru care organizatorii taberei au propus înfiițarea unui centru cultural și de voluntariat, în cadrul căruia copiii și tinerii interesați să aibă posibilitatea să dobândească abilități de viață independentă, prin implicarea în comunitate și ajutorul oferit celor din jur.
Un număr de peste 50 de beneficiari ai taberei au ales deja să se înscrie în una din asociațiile de voluntariat, însă pentru continuarea acestor inițiative și înființarea centrului menționat, este nevoie de un spațiu adecvat unde toate cele 4 asociații să își desfășoare activitatea, deorece la multe din activitățile organizate participă peste 50-60 de copii.
În cadrul conferinței a putut fi vizionat și un film al activităților din tabără, cât și prezentarea raportărilor narative și financiare. Mai menționăm că documentația privitoare la proiectul realizat cu sprijinul Municipiului Pașcani a fost predată în timpul specificat, conform Ghidului de Finanțare.