More

    Concert în aer liber la Pașcani. Duminică vor cânta – Stela Enache, Alexandru Jula, Alexandra Canareica și Gabriel Dorobanţu

    Array

    Nu vă faceți nici un program duminică seara. În centrul orașului, în fața Casei de Cultură, artiști de renume vor cânta pentru dumneavostră. Este vorba despre Stela Enache, Alexandru Jula, Alexandra Canareica și Gabriel Dorobanțu. Intrarea este liberă.

    Un program de peste două ore este pregătit duminică seara, 29 mai, începând de la ora 18.30 de către conducere Casei de Cultură “Mihail Sadovenu” din Pașcani chiar în piațeta din fața instituției. Doritorii pot asculta, cânta și dansa pe melodiile îndragite ale vremurilor de altă dată mai ales că vor fi cântate de artiștii Stela Enache, Alexandru Jula, Alexandra Canareica și Gabriel Dorobanțu.

    Evenimentul poartă numele de “Ultimul romantic” iar organizatorii spera ca în ziua spectacolului să fie vreme frumosă ca evenimentul să se desfășoare în aer liber. Dacă nu, acesta se mută în sala de spectacole a instituției. Intrarea este libera.

    Concertul are loc și datorită că artiștii se află în turneu în zona Moldovei. Pentru prestația lor a fost alocată suma de 15 mii lei din bugetul Casei de Cultură.

    Ce părere ai?

    Related Articles

    Zeci de pășcăneni din etapa a doua s-au imunizat la centrul de vaccinare de pe strada Sportului

    In municipiul Pascani luni a inceput vaccinarea impotriva COVID-19 a persoanelor care se incadreaza in cea de-a doua etapa a campaniei de imunizare. Activitatea...

    Comisiile de specialitate au fost completate. Mai multi la Economic, mai putini la Educatie

    Desi a castigat alegerile locale pentru Consiliul Local , la diferenta de cateva sute de voturi de organziatia PNL iar cele doua formatiuni au...

    Reprezentantii Consiliului Local in CA-urile scolilor

    Legislativul pascanean a fost convocat in regim de urgenta pentru desemnarea reprezentantilor in Consiliile de Administratie si Comisiile pentru Evaluarea si Asigurarea Calitatii, in...

    INFOBIT - STIRILE ZILEI

    PULSUL ZILEI