More

    Primarul Pascaniului, trimis din nou in judecata de DNA, alaturi de fostul secretar si alti doi functionari publici, pentru o autorizatie de constructie

    Array

    Primarul municipiului Paşcani, Dumitru Pantazi a fost trimis, din nou, în judecată de procurorii DNĂ, sub acuzaţia de abuz în serviciu pe motiv că ar fi aprobat în mod ilegal o autorizaţie de construcţie.

    În acelaşi dosar sunt implicaţi şi fostul secretar Mircea Zuzan, şeful serviciului de Urbanism Ciprian Prisecaru, tot pentru abuz în serviciu dacă se va dovedi că aceştia au obţinut foloase necuvenite, în urma semnării documentului.
    Tot în judecată a fost trimisă şi un alt funcţionar de la Urbanism, Elena Serghiuta, sub acuzaţia de abuz în serviciu şi fals intelectual.

    Alături de ei în acelaşi dosar au fost trimişi în judecată patronul firmei care ar fi beneficiat de autorizaţia emisă ilegal, Emilian Oneata de la societatea Perla Neagră SRL precum şi numitul Vasile Bondar de la firma care a pregătit documentaţia tehnică.
    În comunicatul de presă publicat pe site-ul DNA, procurorii arata că faptele au fost deja recunoscute de unul dintre inculpaţii din dosar. Este vorba despre arhitectul Dorin Alexandru Cureleanu care a semnat deja un acord de recunoaştere că măsurătorile făcute au fost greşite. El a fost de acord să fie condamnat la o pedeapsă de 8 luni de închisoare cu amânarea ei pe o perioadă de supraveghere de doi ani de zilei.
    În rechizitoriu se arata ca în anul 2011 pe timpul administratiei Craciunescu a fost organizată o licitaţie pentru o suprafaţă de 15 mp din domeniul public câştigate de societatea Perla Neagră SRL administraţia de Oneata Emilian.

    În documentaţia pentru obţinerea autorizaţiei de constructie făcută de funcţionarul Elena Serghiuta a fost trecută o suprafaţă mai mare de teren, 36 mp, iar documentul a fost semnat mai apoi de şeful de la Urbanism, secretar şi primar, fără acordul scris al proprietarilor clădirilor învecinate.

    Procurorii cred că “Prin edificarea acelei construcţii, pe de o parte, au fost vătămate interesele legale ale proprietarului clădirii respective referitoare la folosinţa respectivului imobil conform necesităţilor şi intereselor legitime ale acestuia, și ale Municipiului Paşcani referitoare la respectarea legalităţii în domeniul autorizării executării lucrărilor de construcţii. Pe de altă parte, acționând în maniera de mai sus, SC Perla Neagră SRL a obţinut un folos nepatrimonial constând în obţinerea acelei autorizaţii de construire”.

    Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Iași.

    În comunicat se arata că “această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”.

    Menţionăm că Dumitru Pantazi, primarul Municipiului Paşcani a fost trimis în judecată de procurorii DNA şi în Dosarul Agrocomplex, pentru un prejudiciu estimat la peste 2 milioane de lei, alături de foştii consilieri locali din mandatul 204-2008.

    COMUNICAT

    Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciului Teritorial Iași au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:

    PANTAZI DUMITRU, la data faptei primar al Municipiului Paşcani, ZUZAN MIRCEA, la data faptei Secretar al Consiliului Local al Municipiului Paşcani și PRISECARU OVIDIU-CIPRIAN, la data faptei persoana cu responsabilitate în domeniul amenajării teritoriului şi urbanismului din aparatul propriu al Primarului Municipiului Paşcani, cu privire la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,

    SERGHIUȚĂ ELENA, la data faptelor inspector în cadrul Serviciului Urbanism, Amenajarea Teritoriului şi Disciplina în Construcţii din aparatul de specialitate al Primarului Municipiului Paşcani, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
    – abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,
    – fals intelectual,

    ONEAŢĂ EMILIAN, la data faptelor administrator al SC Perla Neagră SRL, cu privire la săvârșirea a două infracțiuni de uz de fals,

    BODNAR VASILE, la data faptelor administrator al SC Fab Casa Nouă SRL, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
    – fals în înscrisuri sub semnătură privată,
    – complicitate la fals intelectual în formă continuată,
    – uz de fals,

    SC „FAB CASA NOUĂ” SRL, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
    – fals în înscrisuri sub semnătură privată,
    – complicitate la fals intelectual în formă continuată,
    – uz de fals,

    SC „PERLA NEAGRĂ” SRL, cu privire la săvârșirea a două infracțiuni de uz de fals.

    În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

    În cursul anului 2011, primăria Paşcani a derulat o procedură de licitaţie publică pentru concesionarea unui teren în suprafaţă de 15 m.p. care a fost adjudecat de SC Perla Neagră SRL, administrată de inculpatul Oneaţă Emilian.
    În continuare, inculpatul Oneaţă Emilian, beneficiind de ajutorul inculpaților Bodnar Vasile și Curelaru Dorin-Alexandru, în calitate de conductor arhitect cu drept de semnătură şi membru al Ordinului Arhitecţilor din România, a depus la primăria Paşcani cererea pentru emiterea unei autorizaţii de construire „fast-food parter (construcţie demontabilă)”
    În documentația atașată acestei cereri, inculpații Bodnar Vasile și Curelaru Dorin-Alexandru au precizat că terenul pe care urma a fi edificată construcţia respectivă era în suprafaţă de 36 m.p., aspect neconform cu realitate și cunoscut de administratorul SC Perla Neagră SRL.
    În perioada 16.07.2012 – 11.02.2013, inculpatul Pantazi Dumitru, în calitate de Primar al Municipiului Paşcani, împreună cu inculpaţii Zuzan Mircea și Prisecaru Ovidiu-Ciprian, în exercitarea atribuţiilor de serviciu au semnat o autorizaţie de construire, în condiţiile în care nu exista acordul scris, dat în formă autentică, de către proprietarii unei clădiri învecinate (formă cerută de dispoziţiile actelor normative în vigoare şi prevăzută şi în certificatul de urbanism aferent emis de Primăria Municipiului Paşcani).
    Autorizația de construire a fost întocmită de către inculpata Serghiuță Elena, cunoscând neregulile de mai sus, document ce a fost ulterior introdus în circuitul de semnare.
    În perioada 26.06.2014 – martie 2015, aceeași inculpată a făcut menţiuni nereale pe documentaţia tehnică aferentă autorizației de construire, în sensul în care a atestat, în mod nereal, că a vizat această documentaţie anterior datei de 11.02.2013, deşi această documentaţie a fost depusă la Primăria Municipiului Paşcani după data de 26.06.2014.
    Prin edificarea acelei construcţii, pe de o parte, au fost vătămate interesele legale ale proprietarului clădirii respective referitoare la folosinţa respectivului imobil conform necesităţilor şi intereselor legitime ale acestuia, și ale Municipiului Paşcani referitoare la respectarea legalităţii în domeniul autorizării executării lucrărilor de construcţii.
    Pe de altă parte, acționând în maniera de mai sus, SC Perla Neagră SRL a obţinut un folos nepatrimonial constând în obţinerea acelei autorizaţii de construire.

    În cauză, procurorii anticorupție au încheiat cu inculpatul Curelaru Dorin-Alexandru un acord de recunoaștere a vinovăției, în sarcina acestuia reținându-se săvârșirea infracțiunii de fals intelectual.

    În prezența apărătorului ales, inculpatul a declarat expres că recunoaște comiterea faptei reținute în sarcina sa, că acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală, că este de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv 8 (opt) luni închisoare cu amânarea aplicării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere fiind de 2 ani.

    Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Iași.

    Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

    BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

    Ce părere ai?

    Related Articles

    Anunt licitatie spatiu Pascani

    SCM GR I MUNCA COLECTIVA Pascani anunta scoaterea la licitatie pentru vanzare a spatiului in suprafata de 96,46 mp, situat in Pascani, strada Gradinitei, nr...

    Mașină cu țigări de contrabandă, oprită în trafic la Târgu Frumos

    La data de 25 ianuarie a.c., poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Iaşi au depistat un bărbat, de 52 ani, din jud. Neamţ,...

    Incendiu la o locuință din Vânători

    În data de 01.2021, ora 13:46, două echipaje din cadrul Secției de Pompieri Pașcani au intervenit în localitatea Vânători, comuna Vânători, judeţul Iași, pentru...

    INFOBIT - STIRILE ZILEI

    PULSUL ZILEI