12.4 C
Paşcani
sâmbătă, aprilie 20, 2024

Comunicat: A fost stabilit programul pentru Zilele Pascaniului

Astăzi, 26.06.2019, a avut loc o nouă ședință a Comisiei de Organizare a Zilelor Municipiului Pașcani. Comisia a stabilit programul pentru ediția din acest an ce va avea loc în perioada 19-21 iulie 2019, la baza sportivă a CSM Pașcani.

Vineri, 19 iulie 2019, va avea loc deschiderea oficială a Zilelor Municipiului Pașcani, ceremonie ce va avea următorul program:
– premierea șefior de promoție, a elevilor ce au obținut nota 10 la Evaluarea Națională și cel mai probabil a celor ce vor obține rezultate deosebite la examenul de Bacalaureat
– acordarea titlurilor de cetățean de onoare veteranilor de război din Municipiul Pașcani
– Semnarea acordului de înfrățire cu comuna Pașcani, Republica Moldova

În centrul Municipiului :

– Deschiderea Târgului Meșterilor Populari

Pentru zilele de sâmbătă și duminică, 20-21 iulie 2019, comisia a stabilit o serie de artiști ce ar urma să urce pe scenă, iar pentru acest lucru urmează să fie publicat anunțul de achiziție.
Artiștii propuși sunt cei care au transmis că sunt disponibili în perioada precizată:
Muzică populară: Gheorghe Turda, Mihai Ciobanu, Sabina Ursache, Mihaela Apostol, Radu Ile, Laura Lavric.
Muzică ușoară: Cristi Minculescu&Band, Alina Eremia, Mircea Eremia, Keo.
Prezentator propus: George Zafiu.

Biroul de Presă
Purtator de cuvant al Primăriei Pașcani

Alte articole

Opoziția forțează diminuarea taxelor și impozitelor locale, până la alegerile locale

Legislativul pascanean este convocat in ședință extraordinară, pe 24...

MOVILA: Candidez la Consiliul Judeţean!

Astăzi, în prezenţa lui Eugen Tomac, Cătălin Drulă şi...

Președinte de ședință de la PNL, la propunerea PSD

Situație inedită in legislativul pascanean. Pentru ultimele sedinte pana...

Bani mulți pentru combustibil și pavele

Cu o lună jumătate inainte de alegerile locale, Primăria...