10.5 C
Paşcani
marți, septembrie 21, 2021
Array

Comuna Miroslovesti va ramane cu cele patru sate in componenta. Nu se va mai organiza referendum

Cele doua sate din comuna Miroslovesti, Verseni si Mitesti, vor ramane in continuare in componenta comunei. Asta pentru ca proiectul de hotarare pentru organizarea unui referendum in cele doua localitati pentru a trece in comuna Ciohorani nu a fost supus dezbaterii in sedinta de consiliul local de astazi, 31 octombrie a.c.. Comisia de specialitate nu a dat aviz favorabil proiectului iar secretarul comunei a refuzat sa semneze pentru actele pentru legalitate.
Doi consilieri au initiat acest proiect, Iulian Bogza si Ion Poputoaia, insa doar cel din urma a fost prezent la sedinta. Aceasta a prezentat legislativului local motivele care au stat la baza acestui referendum. El a precizat, ca in campania electorala au fost facute promisiuni in legatura cu investitii in cele doua sate, care nu au fost realizate nici pana acum. Este vorba despre o punte care trece peste raul Moldova, asfalt pe o parte din drumurile comunale si retea de apa si canalizare.
Mai mult, consilierul Poputoaia a precizat ca toate fondurile au fost directionate catre celelalte doua sate din comuna, respectiv, Miroslovesti si Soci.
In replica, ceilalti consilieri locali au spus ca in Verseni s-au facut mai multe investitii in ultima perioada, printre care si un teren de sport. Dupa mai multe replici dure intre consilierii locali, proiectul nu a fost supus dezbaterii, astfel ca, comuna Miroslovesti va ramane cu toate cele patru sate in componenta.

Mentionam ca in sedinta s-au supus dezbaterii 11 proiecte de hotarare, printre care montarea unui sistem de supraveghere video in centrul satelor din comuna sau schimbarea tamplariei de lemn a Scolii Gimnaziale Soci cu tamplarie termopan.

DE LA ACELAȘI AUTOR

Intalnire cu primarii pentru Autostrada A8, Tărgu Neamt – Iasi. Incep forajele geotehnice

Intalnire importanta in sala de sedinte a Consiliului Local din Pascani cu privire la stadiul de realizare...

Parcul industrial al Pascaniului, deocamdata doar vorbe

Demersurile privind amenajarea unui parc industrial la Pascani bat pasul pe loc de luni de zile. Consiliiul...

Cum explica primarul Pintilie discursul din prima zi de scoala: Am fost invitat, am participat dar nu sunt de acord. In 2015 i-a trimis...

Prezenta autoritatilor locale si judetene doar la doua unitati de invataman din Pascani, la festivitatea de deschidere...

11 milioane lei, imprumut pentru cimitirul mic si Piata Vale. Dediu: „Primarul Câțu”, nici un leu de la Guvern sau UE

Municipiul Pascani se imprumuta de la Trezoreria Statului pentru doua investitii importate. Solicitarea primarului Marius Pintilie a...

METEO

ALTE ȘTIRI

INFOBIT - STIRILE ZILEI

OPINII

Să fim oameni, nu roboți!

Uitați-vă cu atenție în jurul vostru! În fiecare scară de bloc, pe orice stradă din suburbii este...

PULSUL ZILEI