0.2 C
Paşcani
vineri, ianuarie 27, 2023

Comuna Miroslovești are, în sfârșit, viceprimar. A fost ales Florin Petrescu

Comuna Miroslovesti are, in sfarsit, viceprimar, dupa aproape jumatate de an de cand postul pentru cel de-al doilea om din conducere a fost vacant. Este vorba despre Florin Petrescu, de la PSD, cel care a ocupat aceasta functie si inainte de alegerile locale din toamna anului trecut. Desemnarea a avut loc in sedinta legislativul local, in cursul zilei de luni, 8 noiembrie.

Florin Petrescu a fost votat cu sapte voturi „pentru”. Patru voturi au mers catre propunerea facuta de grupul consilierilor liberali, Marinela Poputoaia, un consilier s-a abtinut iar un altul a fost absent, din totalul de 13 membri, ce formeaza Consiliul Local.

Viceprimarul ales a precizat ca aceasta functie il onoreaza, il responsabilizeaza si ca isi doreste sa ajute comunitatea.

De precizat este faptul ca din decembrie anul trecut si pana in luna mai a acestui an, functia a fost ocupata de liberalul, Lucian Filote, care si-a dat demisia din motive personale.

În momentul de față, legislativul din comuna Miroslovești este format din 13 consilieri locali: sase PSD, cinci PNL și doi aleși de la Partidul Verde.

 

 

Alte articole

Adis1
Adis2
Adis3
Adis4
Adis5
previous arrow
next arrow