7.4 C
Paşcani
vineri, aprilie 19, 2024

Comitetul Executiv Național al PSD de la sfârșitul acestei luni va avea loc la Iași!

Comitetul Executiv Național al PSD de la sfârșitul acestei luni va avea loc la Iași!

La sfârșitul întâlnirii de ieri a social-democraților, președintele PSD, Liviu Dragnea a anunțat că în perioada 29-31 ianuarie Comitetul Executiv Național se va întruni, din nou, la Iași. Vor fi discutate aspecte ce ţin de guvernarea Românei şi de viitoarea structură a Guvernului. Totodată, vor fi convocați și reprezentanții grupurilor parlamentare ale PSD din Senat și Camera Deputaților.

“Ne onorează faptul că următorul Comitet Executiv Național va avea loc la Iași. Suntem primul județ în ceea ce privește accesarea fondurilor europene în Regiunea Nord-Est și printre primele la nivel național. De asemenea, Iașul a primit fonduri substanțiale și în cadrul Programului Național de Dezvoltare Locală pentru modernizarea comunităților locale. Este remarcabil că vom avea la Iași, pentru câteva zile, prima dată în ultimii 25-30 ani, membri ai Executivului, parlamentari, președinți de organizații, pe premierul Mihai Tudose și pe Liviu Dragnea, președintele PSD. Le voi prezenta colegilor mei cele mai importante proiecte pe care vrem să le demarăm în următorii ani și pentru care avem nevoie de sprijin guvernamental” a declarat Maricel Popa, președintele PSD Iași.

În cadrul ședinței de ieri, senatorul Ioan Deneş a fost propus pentru funcţia de ministru al Apelor şi Pădurilor, acesta urmând să o înlocuiască pe Doina Pană.

foto arhiva

Alte articole

Pelerinaj de Florii la Pașcani și Târgu Frumos pe 27 aprilie

Sâmbătă, 27 aprilie, înainte de Săptămâna Mare, în municipiul...

Președinte de ședință de la PNL, la propunerea PSD

Situație inedită in legislativul pascanean. Pentru ultimele sedinte pana...

Concert de muzică psaltică, la Pașcani. Corul Academic Byzantion, la Casa de Cultură, pe 26 aprilie

Protopopiatul Pașcani și Asociația Culturală Byzantion organizează înainte de...