30.8 C
Paşcani
sâmbătă, iulie 2, 2022
Array

Colectionarul Traian Bita a murit. Cu arsuri pe tot corpul dupa ce s-a electrocutat la pescuit

Traian BitaMunicipiul Paşcani a mai pierdut un om care a trudit la cunoaşterea istoriei şi culturii acestei localităţi. Ieri noapte a încetat din viaţă, renumitul colecţionar şi numismat Traian Bita. În vârstă de 79 de ani acesta a murit la câteva ore după ce s-a electrocutat la pescuit pe malul Siretului după ce firul de la undiţă s-a agăţat în reţeaua de înaltă tensiune .

El a fost internat la Spitalul de Urgenţă din Iaşi dar nu a avut nici o şansă de supravietuire din cauza arsurilor de pe intreaga suprafaţă a corpului. Corpul neînsufleţit urmează să fie adus la Paşcani iar inmormantarea va avea loc până la sfârşitul acestei săptămâni. Preotul paroh dar şi cei care l-au cunoscut spun că a fost un om cu mare dragoste de Paşcani. A iubit aceste locuri fiind pasionat de istorie şi arheologie dar şi de pescuit, cea din urmă pasiune aducându-i şi sfârşitul într-un mod tragic.
Traian Bita a crescut odată cu Pascaniul. A lucrat ca tehnician la IGO Paşcani apoi ca diriginte de şantier în constructii şi inspector în urbanism. A fost pasionat de arheologie şi istoria acestor locuri publicând de-a lungul timpului mai multe articole în reviste de specialitate. Traian Bita va rămâne în memoria păşcănenilor centru colecţiile sale de numismatica dar şi obiecte vechi unele de o valoare deosebită.
De asemenea s-a remarcat prin vehementa cu care a apărat valorile culturale ale Pascaniului fiind principalul critic al fostei administratii locale pentru dărâmarea celei mai vechi soli din oras, motiv pentru care a facut si o plangere penala. Tot el a fost acela care a atras atenţia că municipiul Paşcani s-a dezvoltat haotic din punct de vedere urbanistic, în ultimii ani de zile, şi a cerut în mod public că la Primarie sa fie angajat un arhitect.

Orizont.info

Urmărește știrile BitTV.Info și pe Google News

Alte articole

Adis1
Adis2
Adis3
Adis4
Adis5
previous arrow
next arrow