More

    Coaliția pentru Familie a adunat 825.000 de semnături în vederea modificării Constituției

    Array

    “Coaliția pentru Familie” a adunat până în prezent 825.000 de semnături în favoarea proiectului de lege pentru revizuirea Constituției în sensul definirii căsătoriei ca fiind uniunea liber consimțită între un bărbat și o femeie, a anunțat, miercuri, într-o conferință de presă, președintele comitetului de inițiativă, Mihai Gheorghiu.

    “Până la ora actuală am strâns 825.000 de semnături, prin eforturile tuturor voluntarilor care s-au implicat în această acțiune. (…) Au fost înființate 40 de comitete județene care practic organizează, coordonează această strângere de semnături, ceea ce înseamnă că, deja, Coaliția pentru Familie are o reprezentare locală puternică, alcătuită din oameni dedicați acestei cauze. Sub coordonarea acestor comitete se vor afla până la sfârșitul celor șase luni prescrise de lege peste 80.000 de voluntari, care vor continua să strângă aceste semnături”, a precizat Mihai Gheorghiu, care este și director general adjunct la Muzeul Țăranului Român și a fost secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe.

    El a subliniat că se dorește strângerea unui număr de semnături mai mare decât cel prevăzut de lege pentru ca aceste semnături să devină “un semnal, o mărturisire, o atenționare a tuturor factorilor politici și guvernamentali” privitoare la importanța subiectului și necesitatea de a proteja familia prin înscrierea definiției căsătoriei în articolul 48 alineat 1 din Constituția României.

    “Avem o definiție a căsătoriei în Codul Civil, care este făcută în acești termeni — uniunea dintre un bărbat și o femeie — și avem definiția actuală, constituțională, în care se vorbește în termeni generici de soți. Practic, dorim armonizarea celor două definiții, prin înscrierea definiției din Codul Civil, art. 258, în Constituția României. Nu producem nicio schimbare în termeni de drept, nu promovăm drepturi noi, nu interzicem drepturi deja câștigate ale nimănui. E o chestiune de ridicare la rang constituțional, de protecție prin această revizuire a Constituției, a definiției căsătoriei”, a explicat el.

    De asemenea, Liana Georgescu Stanciu, om de radio și televiziune, care conduce Asociația ‘Părinți pentru ora de Religie’, a atras atenția asupra faptului că, “în ultima vreme, se vorbește din ce în ce mai puțin despre familie și din ce în ce mai mult despre cuplu”.

    “Cel mai important lucru pe care l-am primit de la Dumnezeu este, fără îndoială, familia mea. E refugiul meu și locul în care mă regăsesc 100%”, a adăugat ea.

    Prof. Cornel Boingeanu, care a declarat că reprezintă comunitatea bisericilor baptiste din sud-estul României, dar că vorbește și în calitate de “fiu, tată și bunic”, a subliniat că își dorește ca familia să fie definită în mod corect în legea fundamentală a țării.

    “Credem că pentru societatea românească, ca pentru orice altă societate, familia este o instituție sacră. Vrem ca familia să fie trecută în termenii aceștia, prevăzuți și în Codul Civil, ca fiind în Constituția țării noastre un reper absolut. O societate care nu e fundamentată pe repere absolute e o societate care se clatină”, a spus el.

    Tenorul Vlad Miriță a declarat că familia este esențială, “un izvor pe care nu putem să îl schimbăm, să îl reorientăm, să îl multicolorăm”.

    “M-am alăturat acestui demers, cumva firesc. Sunt un tradiționalist prin definiție, am crescut într-o familie firească, românească. Consider că am crescut bine așa. Am călătorit foarte mult în ultimii ani, în toată părțile lumii și cu precădere în Occident, am observat țările care sunt cu câțiva pași înaintea noastră, având în vedere acest tip de demers. Am observat că tinerii din acele țări nu sunt — după părerea mea și a celor care gândesc ca mine — nu sunt deloc bine orientați. Consider că familia tradițională, așa cum o văd și cum o cunoaștem și în care am crescut cei mai mulți dintre noi, este climatul cel mai firesc și cel mai potrivit pentru dezvoltarea unui copil”, a spus el.

    Continuarea pe Agerpres

    Ce părere ai?

    INFOBIT - STIRILE ZILEI

    rca-ieftin.ro

    PULSUL ZILEI

    Nu esti conectat la internet