More

    Coadă la buletine și pașapoarte la Pașcani

    Array

    Lună aglomerată la Serviciul Public Comunitar Local pentru Evidenţa Populaţiei din Paşcani. Doar în 30 de zile au fost depuse mii de solicitări pentru eliberarea actului de identitate sau tinerii au vrut să îşi oficializeze relaţiile.

    Păşcănenii întorşi din străinătate în luna august şi nu numai, au profitat de perioada concediului şi şi-au reînnoit actele de identitate ce urmau să expire sau nu mai erau valide. Astfel, în doar câteva zile au fost depuse 1054 solicitări pentru eliberarea unui buletin nou, iar 32 de cetăţeni au solicitat carte de identitate provizorie.

    Aglomeraţie a fost şi pentru ofiţerul de stare civile. Deşi 14 zile din luna a fost post pentru creştinii ortodocşi, după Sfânta Marie tinerii au mers alături de cei dragi la Primărie unde au spus “Da” la o viaţă în doi. Au fost înregistrate până acum 65 de căsătorii, în celalalte luni media fiind de 30 căsătorii.

    Reamintim că în această luna şi la paşapoarte a fost aglomeraţie, iar cetăţenii erau supăraţi că nu ajungeau să depună actele deşi veneau dimineaţa devreme pentru a sta la rând.

    Menţionăm că o dată la două săptămâni, joia, la Serviciul de Evidenţă a Persoanelor din Paşcani se depun actele şi se eliberează paşapoarte. Programul de lucru cu publicul este de la 10.00 – 14.30 pentru preluări cereri, iar eliberări de la 12.00 – 13.00.

    Ce părere ai?

    Related Articles

    Sedință de Consiliu Local importantă la Primăria Miroslovești

    Sedinta importanta de Consiliu Local la Primaria comunei Miroslovesti, vineri, 15 ianuarie. Pe ordinea de zi au fost inscrise 16 proiecte de hotarare, importante...

    Pregatiri pentru mutarea activitatii Scolii „Iordache Cantacuzino

    Pregatiri intense pentru relocarea activitatii educationale a Scolii Iordache Cantacuzino din Pascani. Cladirea urmeaza sa intre in renovare, din primavara acestui an iar pana...

    Amendamentele Olariu, pentru lista de investitii din acest an

    Administratia locala din Pascani se pregateste pentru dezbaterea si aprobarea bugetului dar si a listei de investitii pentru anul in curs. Documentele vor fi...

    INFOBIT - STIRILE ZILEI

    PULSUL ZILEI