3.6 C
Paşcani
joi, decembrie 9, 2021

CNCAV anunță schimbări în vaccinarea anti-Covid. Persoanele cu reactii adverse pot face rapelul cu alt tip de ser

Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a emis o nouă instrucțiune privind vaccinarea în situații speciale. Dacă o persoană prezintă reacție anafilactică după administrarea primei doze, schema de vaccinare va fi continuată, la cel puțin 4-8 săptămâni, cu un vaccin fabricat după o tehnologie diferită. Se schimbă regula și dacă o persoană dezvoltă infecție cu SARS-CoV-2, după administrarea primei doze de vaccin.

Autoritățile recomandă ca persoanele infectate după prima doză să continue schema de inoculare după vindecare

Conform prevederilor regăsite în acest document, în cazul în care o persoană dezvoltă infecție cu SARS-CoV-2, după administrarea primei doze de vaccin împotriva COVID-19, aceasta va putea fi vaccinată după vindecare, prin continuarea schemei de vaccinare, fără reluarea primei doze de vaccin.

În conformitate cu rezumatul caracteristicilor produsului (RCP), intervalul maxim de administrare între doza 1 și doza 2 este următorul:
❖ pentru vaccinul Pfizer BioNTech – până la 42 de zile;
❖ pentru vaccinul Moderna – până la 42 de zile;
❖ pentru vaccinul Vaxzevria (AstraZeneca) – până la 12 săptămâni.

Important! În situația depășirii intervalelor menționate anterior, beneficiarul se va putea prezenta direct în centrul de vaccinare, fără programare prealabilă, pentru administrarea celei de a doua doze. Devansarea dozei a doua este permisă doar în situații speciale, justificate medical, respectiv:
❖ pentru vaccinul Pfizer BioNTech – intervalul minim între cele două doze este de 19 zile;
❖ pentru vaccinul Moderna – intervalul minim între cele două doze este de 25 de zile;
❖ pentru vaccinul Vaxzevria (AstraZeneca) – intervalul minim între cele două doze este de 28 de zile.

Persoanele care au reacții adverse grave pot face rapelul cu un ser cu tehnologie diferită

Atunci când o persoană prezintă reacție anafilactică după administrarea primei doze, schema de vaccinare va fi continuată, la cel puțin 4-8 săptămâni, cu un vaccin fabricat după o tehnologie diferită. Schema completă de vaccinare împotriva COVID-19 se realizează cu același tip de vaccin, însă în situații speciale, apărute după prima doză, se recomandă administrarea unui alt tip de vaccin împotriva COVID-19 fabricat după o tehnologie diferită.

Pentru vaccinul Pfizer BioNTech:
• Șoc anafilactic;
• Miocardită/pericardită

Pentru vaccinul Moderna:
• Șoc anafilactic;
• Miocardită/pericardită

Pentru vaccinul Vaxzevria (AstraZeneca) :
• Șoc anafilactic;
• Sindrom de tromboză cu trombocitopenie (SST);
• Sindrom de extravazare capilară

Situațiile sus menționate trebuie dovedite cu documente medicale cum ar fi: bilete de externare, scrisori medicale etc. de către persoana care se prezintă la vaccinare și solicită schimbarea tipului de vaccin pentru doza de rapel. Atât în cazul persoanelor care prezintă reacție anafilactică după administrarea primei doze, cât și în cazurile menționate anterior, vaccinarea se face fără programare, prin prezentarea directă a beneficiarului într-un centru de vaccinare. Acesta trebuie să dețină asupra sa copii ale documentelor medicale care să ateste reacțiile survenite după prima doză.

După predarea acestor documente justificative către centrul de vaccinare și analizarea acestora de către coordonatorul centrului respectiv, medicul coordonator va decide administrarea dozei, menționând acest lucru și pe formularul de consimțământ al persoanei, cu semnătură și parafă. Situațiile menționate anterior sunt extrem de rare, iar EMA confirmă că beneficiile tuturor vaccinurilor autorizate COVID-19 continuă să depășească riscurile lor, având în vedere potențialul crescut de boală COVID-19 și complicațiile asociate acesteia, precum și dovezile științifice care arată că vaccinarea reduce semnificativ decesele și spitalizările cauzate de infecția cu SARS-CoV-2.

Sursa Observator

DE LA ACELAȘI AUTOR

Construcția Spitalului Regional de Urgență Iași intră în linie dreaptă (P)

Finalizarea licitației de proiectare a fost doar primul pas în direcția construcției primului spital regional de după...

Deputatul Vasile Toma: Comitet interministerial pentru A7 si A8

Am organizat, impreuna cu colegii parlamentari social-democrați din Iasi, intalnirea solicitată de societatea civilă ieseana, cu presedintele...

Benzina si motorina mai scumpe de la 1 ianuarie

Benzina si motorina se vor scumpi, de la 1 ianuarie, dupa ce Guvernul a majorat nivelul accizelor...

Vinul fiert, cea mai populară băutură a iernii. Reţeta delicioasă recomandată de Radu Anton Roman

Băut în cantităţi moderate, vinul roşu se transformă în leac natural. Cercetătorii europeni au descoperit că persoanele...

METEO

ALTE ȘTIRI

INFOBIT - STIRILE ZILEI

OPINII

Să fim oameni, nu roboți!

Uitați-vă cu atenție în jurul vostru! În fiecare scară de bloc, pe orice stradă din suburbii este...

PULSUL ZILEI