6.9 C
Paşcani
vineri, aprilie 19, 2024

Clarificari la un atac ordinar

Stiam de ceva vreme ca liberalii se cam ghionteau sa o atace pe sotia mea, director interimar la Bilbioteca Municipala Pascani, pe motiv ca nici fostul nici actualul primar nu au fost in stare sa scoata postul la concurs.

Unii nu prea au fost de acord dar consilierul Claudiu Bodoasca a rabufnit, pe cont propriu se pare, cu un atac jegos, ca raspuns la articolele mele difuzate in utima perioada. Picatura care a umplut paharul a fost incercarea dumnealui de a politiza conducerea Bibliotecii cu un amendament ilegal propus spre aprobare in sedinta din 20 ianuarie. Mi-am asumat eventualele consecinte, stiam unde se va ajunge.

Bodoasca sustine: „Fanul meu nr.1, „deontologul presei pascanene”, ține morțiș să-mi facă publicitate gratuită , zilnic. Ieri a fost despre Biblioteca municipala . Discuțiile au fost generate de Proiectul de Hotărâre prin care s-a aprobat, in sfârșit , Regulamentul de funcționare al Bibliotecii . De unde au apărut discuțiile contradictorii ? În preambulul Hotărârii au fost menționate , ca suport legal ce a stat la baza intocmirii Regulamentului, doua acte juridice , o Lege si un Ordin de ministru. Cele doua acte au prevederi contrare ,in unul se menționează că rolul Consilliului de administrație este de organ de conducere in celălalt că acesta are rol consultativ. D-na director interimar, cea care a intocmit Regulamentul, a preferat să păstreze acea prevedere care menționează că rolul Cosiliului de administrație este consultativ. Noi, consilierii locali liberali, am considerat că acest Consiliu de administrație la fel cum este la Casa de cultura, Clubul sportiv , școli , etc, nu ar trebui să aiba rol decorativ ci să fie organ de conducere. De aici polemica si acuzația de incercare de politizare a conducerii Bibliotecii.”

In realitate nu exista doua prevederi legale contrare si valide. In art 73 al 2 din Legea Bibliotecilor se arata ca „Pe data intrării în vigoare a prezentei legi orice dispoziții contrare în acest domeniu se abrogă.” Asta inseamna ca ordinul la care Bodoasca face referire a fost abrogat. Si chiar daca nu ar fi asa, legea, nu ordinul are intaietate. Era suficienta o minima verificare pe site-urile altor biblioteci din tara, pentru lamuriri.

Regulamentul nu a fost intocmit de directorul Bibliotecii Municipale. Este fix acelasi document aprobat odata cu transformarea bibliotecii in institutie cu personalitate juridica, prin HCL aprobat de consilierii locali. Singura modificare propusa acum a fost cea de schimbare a denumirii dupa ce consilierii au aprobat ca institutia sa poarte numele regretatului scriitor Leonard Gavriliu.

Administratia locala nu se face dupa cum considera fiecare, in cazul de fata consilierii liberali, discretionar ca pe timpul comunistilor, ci dupa legi, hotarari, regulamente.
Asadar Biblioteca Municipala nu poate fi condusa ca si Casa de Cultura pentru ca in acest caz este o lege speciala cu alte reguli: Articolul 54, din aceeasi lege precizeaza:(1) „ În cadrul bibliotecilor de drept public cu personalitate juridica functioneaza consilii de administratie, cu rol consultativ.
(2) Consiliul de administratie este condus de directorul general sau de director, în calitate de presedinte, si este format din maximum 11 membri, astfel: director general sau director, directori adjuncti, contabil-sef si reprezentanti ai principalelor compartimente ale bibliotecii, desemnati prin decizie a directorului general, respectiv a directorului, precum si un reprezentant al autoritatii tutelare, desemnat de aceasta).

Ori in momentul de fata institutia are 4, nu doar un singur consilier local, 2 de la PNL si 2 de la PSD, care au incercat sa ajute Biblioteca, nu sa incurce, si nu s-au plans nicioadata ca ar avea nevoie de mai multa putere decat cea conferita prin lege.

Bodoasca sustine : „Haideți să vedem cum stă cu adevarat treaba cu politizarea conducerii Bibliotecii! În acest moment conducerea Bibliotecii este asigurată de un director interimar ,de mai mult de patru ani ( nimeni nu știe de când durează interimatul, când am devenit eu consilier local d-na era director interimar ). Șocant este faptul ca d-na este păstrată pe acest post prin Dispoziție de primar, emisă din două in două luni. Da, ați înțeles bine, din două in două luni, de mai mult de patru ani, d-nul primar semnează o Dispoziție prin care d-na Cojocaru, soția ziaristului, este menținută director interimar la Biblioteca municipală . Din punctul meu de vedere nu este doar imoral si o formă de constrângere , ci profund ilegal.”

Sotia mea este directorul Bibliotecii din anul 2009. A fost numita in functie chiar de un primar liberal, Grigore Craciunescu, desi am scris sute de articole critice la adresa lui, si inainte si dupa.
Tot ca interimar, asa cum a facut mai apoi si primarul Dumitru Pantazi. Si Craciunescu si Pantazi au refuzat sa scoata postul la concurs, din motive greu de inteles si i-au prelungit interimatul din doua in doua luni de zile, din acelasi motiv: cineva trebuia sa isi asume muncile, deloc usoare, pentru a tine institutia pe linia de plutire. In anul 2008 pe timpul fostului primar Ratoi, Mihaela Cojocaru a participa la un concurs pentru functia de director, in ciuda numeroaselor piedici puse de sistem. Si l-a castigat cu note mari, dar concursul a fost anulat fara nici o explicatie! Practic Ratoi, a refuzat sa o puna in functie, tot din cauza articolelor critice scrise de mine. In toti acesti ani au fost depuse numeroase cereri de organizare a unui nou concurs, dar nimeni nu a vrut sa faca nimic. Pana acum, la inceput de 2020, cand Pantazi da semne ca vrea sa rezolve si acesta problema. Probabil ca nici acum nu se facea un astfel de demers daca nu era si Casa de Cultura, unde, de asemenea, va fi organizat un nou concurs.

Bodoasca sustine : „Cum credeți ca poate fi obiectiv ziaristul, când știe că bunastarea familiei sale ( d-na director a avut in anul 2018 venituri din salariu de 46 747 lei, foto 1), stă in pixul primarului, din două in două luni? În știre ziaristul recunoaște , ceea ce eu doar bănuiam , și anume că s-a venit cu acest Regulament pentru ca postul de director să poată fi scos la concurs , cu patru luni inainte de alegerile locale. Cred că nimeni nu-și face iluzii despre rezultatul concursului și astfel, directorul bibliotecii, va avea la dispoziție anual un buget de câteva sute de mii de lei, pe care il va cheltui fără să dea nimănui socoteală pentru că , nu-i așa ?, Consiliul de administrație are rol ….consultativ.”

Asa cum am mai spus, sunt la fel cum am fost si pe timpul fostilor primari Neculai Ratoi si Grigore Craciunescu. Nici atunci, nici acum nu am scris in functie de ce ar face sau ce ar spune politicienii. Daca nu mi-a fost frica sa ii critic, in vremuri mult mai tulburi si mai odioase, imi este acum?
Bodoasca minte cand spune ca veniturile sotiei mele stau in pixul primarului, din doua in doua luni. Ea este angajata pe perioada nedeterminata ca bibliograf, functie platita aproape la fel de bine ca cea de conducere, dar fara responsabilitati administrative.

Ca si fostul Ratoi, Bodoasca sugereaza ca eventualul concurs ar ruma sa fie aranjat, daca sotia mea ar candida din nou. Dumnealui nu admite, ca sunt si profesionisti care stiu si pot sa isi faca meseria, ca pot fi mai buni decat altii. Chiar daca conditiile de concurs sunt aprobate de Consiliul Local iar din echipa de evaluatori trebuie sa faca parte specialisti din domeniul cartilor, nu politicieni, consilierul liberal prezuma ,in stil comunist si fara nici o dovada, ca lucrurile ar fi deja aranjate. Se intelege ca singura solutie pentru a demonstra contrariul ar fi sa nu mai candideze, nu?!

Referitor la buget si cheltuirea lui, Bodoasca face o aluzie ordinara. Bugetul f mic abia acopera salariile si cheltuielile de intretinere iar daca ramane ceva, se cheltuie pe carti. Aici nu se fac afaceri, ci cultura! Ba chiar unele lucruri sunt facute cu pensionarii si alti voluntari, din lipsa de bani sau de interes, fix a alesilor locali.
Veniturile si cheltuielile sunt avizate de CA-ul din care fac parte 2 consilieri PNL apoi aprobate de CLP din care fac parte 8 consilieri PNL. Si in cazul in care CA-ul ar fi avut rol de conducere, asa cum voia Bodoasca, tot consilierii ar fi avut rolul de a le vota iar Curtea de Conturi verifica periodic legalitatea cheltuielilor.

Bodoasca sustine: „O alta acuzație , nefondată, a așa zisului ziarist, este că „ am uitat că sunt platit din banii contribuabilor, a celor care au dreptul să îi solicite să își facă treaba pentru care a fost ales”. Consider că imi fac cu prisosință „treaba pentru care am fost ales” dovada acestui lucru fiind și faptul că sunt atacat continuu de adversarii politici si cozile de topor din presă ale acestora. Pot accepta orice reproș de la un contribuabil onest, ce nu are legătură cu banii publici si care contribuie, prin taxele si impozitele pe care le plătește , la acea indemnizatie de 791 lei lunar, pe care o primesc in calitate de consilier local. Nu pot însă accepta ca acest reproș să vină de la cineva care este mufat, cu toata familia, la conducta de bani publici. Societatea la care ziaristul este editor si in același timp acționar a primit in anul 2018 suma de 83.200 lei din bani publici ( foto 2,3,4) , bani ce s-au transformat in totalitate in dividente, încasate de proprietar ( foto 5). Când esti mufat anual , cu toata familia, la conducta de bani publici cu suma de 150.000 lei si având in față perspectiva ca din vară stăpânii tăi să piardă puterea si implicit tu să pierzi acești bani , e aproape de înțeles de ce scrii mincinos si cu atâta ură , la adresa celor ce îți pot interzice accesul la banii publici.

Consilierul liberal pune laolalta o afacere privata cu veniturile obtinute de un bugetar. Cele 83200 lei incasati din bani publici in anul 2018 de catre BIT TV sunt contractele incheiate cu unele primarii din judet, pentru filmarea de evenimente publice si/sau a sedintelor Consiliului Local si difuzarea unor anunturi de interes public. Toate au fost difuzate si sunt disponibile pe canalele noastre online. Sunt sume mici de la 300 – la 1000 lei luna, pe baza de contract. Nu este ceva ilegal, la fel fac si alte televiziuni. Din cate stiu unul dintre principiile liberale este ca munca trebuie platita, chiar si din bani publici. Ziarele si televiziunile nu pot supravietui fara sa presteze si astfel de servicii, de publicitate, iar BIT TV nu are patroni cu bani, la vedere sau ascunsi, si nici nu primeste subventii.

Ceea ce omite sa spuna Bodoasca, dar lasa sa se inteleaga altceva, este faptul ca acesti bani nu au fost incasati de la Primaria Pascani. Doar 4500 lei au fost din banii pascanenilor in anul 2018, pentru Zilele Municipiului si manifestarile dedicate sarbatorilor de iarna.
In schimb BIT TV, ca celelalte institutii media din Pascani, difuzeaza gratuit toate anunturile de la Primarie precum si sedintele Consiliului Local si alte evenimente publice.

Asadar, consilierul Claudiu Bodoasca s-a razbunat, punand la un loc mai multa minciuna decat adevar, pt a acoperi subiectul cu ocuparile ilegale ale domeniului public despre care scriu de cativa ani de zile. Evident ca nu voi renunta, indiferent de consecinte!

Inchei cu cateva intrebari pt dl Bodoasca:

Daca fostii si actualul primar dar si consilierii locali nu au facut nimic pentru ca postul de director al Bibliotecii Municipale sa fie scos la concurs, cu ce sunt de vina salariatii? Ce ar fi trebuit sa faca interimarul, sa isi dea demisia, sa fi lasat balta o institutie?
Ce legatura am eu cu aceasta chestiune?

PS:Bodoasca abereaza din nou:

„Nu fac „nici o aluzie ordinară ” prezint realitatea, până ieri exista un control asupra bugetului instituției prin Consiliul de administrație, de ieri nu mai este posibil deoarece Consiliul de administrație are …rol consultativ.”
In realitate, si inainte si acum CA -ul a avut rol consultativ, deci nu s-a schimbat nimic!
Ma surprinde ca cei doi membri CA, colegi de partid cu acest personaj, nu il lamuresc ca este in eroare……. Sau stie si minte!

Alte articole