15.8 C
Paşcani
vineri, aprilie 19, 2024

Clarificări la audiențe referitor la repartizarea locuințelor sociale

Legislativul local al municipiului Pașcani a hotărât lista beneficiarilor de locuințe sociale (două pe strada Morilor din Pașcani, una pe strada Grădiniței) și un apartament ANL. Vor intra în posesia lor solicitanții care au îndeplinit criteriile și care au avut cele mai mari punctaje. Proiectele de hotărâre în acest sens au fost dezbătute și aprobate în ședința de luni, 28 februarie. 

Deși pe pagina de internet a Primăriei au fost publicate numele celor care vor primi locuințele spre folosință, la audiențele de joi, 3 martie, s-au prezentat mai mulți pășcăneni care au depus dosare și care încă nu știau dacă vor fi sau nu beneficiari.  Reprezentanții primăriei le-au adus clarificări privind ordinea repartizării în funcție de punctajul obținut precizând ca cei care au primit un răspuns negativ pot depune din nou dosare, pentru repartizarea care va avea loc în primăvara anului viitor.

Mai multe detalii privind repartizarea locuințelor sociale puteți citi aici .

Listele cu solicitanți pot fi consultate aici și aici .

 

Alte articole