27.4 C
Paşcani
sâmbătă, august 13, 2022
Array

Circulație restricționată în Miroslovești

Circulaţie restricţionată într-o localitate de lângă Paşcani. Căruţele care nu vor fi dotate cu sistem de colectare a dejecţiilor nu vor putea circula pe drumurile publice din Miroslovești. De asemenea, se va restricţiona şi accesul vehiculelor cu greutate mai mare de 7,5 t.

Decizii importante aprobate de aleşii locali din Miroslovești. În şedinţa de la începutul săptămânii consilierii au votat o serie de restricţii de circulaţie pe drumurile din localitate. Este vorba despre interzicerea accesului atelajelor hipo pe drumurile publice dacă nu sunt dotate cu un sistem de colectare a dejecţiilor.

De asemenea, va fi interzisă şi circulaţia vehiculelor cu greutate mai mare de 7,5 t pe drumurile din comună. Edilul localităţii, Constantin Cojocaru a spus că a luat această decizie deoarece străzile au fost recent modernizate şi pentru a dura în timp trebuie impuse anumite restricţii de tonaj.

Cei care nu se vor supune acestor reguli riscă să fie sancţionaţi de oamenii legii cu amenzi contravenţionale şi vor reface drumul stricat.

În perioada următoare se vor monta indicatoare care restrictionaza accesul vehiculelor cu greutate mai mare de 7,5 t pe DC 107, acesta fiind şi cel mai tranzitat de camioane. Vor putea circula pe aceste străzi doar riveranii.

Şedinţa legislativului local din Miroslovești a avut loc luni, începând cu ora 14.00. Pe ordinea de zi s-au aflat 12 proiecte, dintre care două hotărâri au privit curăţenia şi buna gospodărire în comună.

Urmărește știrile BitTV.Info și pe Google News

Alte articole

Adis1
Adis2
Adis3
Adis4
Adis5
previous arrow
next arrow