8 C
Paşcani
vineri, aprilie 19, 2024

Cine va cânta la Palat, în noaptea de Anul Nou? Distracţie de jumătate de milion

Șase artişti sau formaţii vor evolua pe rând, fiecare timp de 30-45 de minute. Înaintea acestora vor cânta trei formaţii locale, în debut. Toţi cântăreţii sunt români, aşa cum anunţase anterior primarul, pentru a ajuta mediul artistic lovit de pandemie. Spectacolul va începe în jurul orei 20 şi se va încheia la ora 1.00. La miezul nopţii va fi un foc de artificii ce va dura 10 minute.

Primăria a stabilit numele artiştilor care vor concerta în faţa Palatului Culturii la trecerea dintre ani. Pe scenă vor urca Direcţia 5, Mircea Baniciu şi Ovidiu Lipan Ţăndărică, Nicoleta Nucă, Alexandru Ungureanu şi Admiral C4C. Primii artişti enumeraţi vor susţine fiecare recitaluri de 45 minute, iar ultimii trei timp de 30 minute.

În debutul spectacolului, vor performa tineri interpreţi ieşeni precum Maya Susanu, Daria Bahrin sau Romina Apostol.

Numele artiştilor apar în caietul de sarcini aferent achiziţiei de servicii pentru organizarea evenimentului „Revelion 2022”. Fiecare firmă care va depune ofertă la Primărie trebuie să asigure municipalitatea de contractarea artiştilor enumeraţi, alături de doi prezentatori cu notorietate la nivel naţional. Termenul limită pentru înaintarea ofertelor este marţi, 21 decembrie. Compania declarată câştigătoare va furniza şi scenotehnica. De exemplu, scena trebuie să aibă dimensiuni minime de 13x10x8, să fie dotat cu două extensii pentru instalaţia de sunet şi video şi să aibă sistem de ancorare. Alte echipamente necesare constau în podium, scară laterală pentru acces, instalaţie de sonorizare, instalaţie de lumini, sistem video, cort tehnic sau cort pentru artişti (cu servicii de catering).

Potrivit caietului de sacini, spectacolul din faţa Palatului Culturii va începe în jurul orei 20 şi se va încheia la ora 1.00. „La momentul trecerii dintre ani se va desfăşura un spectacol de artificii de aproximativ 10 minute”, se mai precizează în documentaţie.

Preţul ofertat de firme pentru organizarea evenimentului trebuie defalcat pe fiecare tip de cheltuială: onorarii şi cheltuieli pentru artişti (inclusiv transport, cazare, masă), scenotehnică, cheltuieli pentru transport, cazare şi masă tehnicieni şi staff, alte cheltuieli şi taxe.

Montarea scenei şi pregătirile pentru spectacol vor începe pe 29 decembrie, astfel că vor apărea şi restricţii de circulaţie în zonă. Valoarea totală a contractului pentru organizarea evenimentului „Revelion 2022” a fost estimată de către Primărie la aproape 500.000 lei, inclusiv TVA.

sursa zdi

Alte articole