15.2 C
Paşcani
vineri, martie 29, 2024

Cine este obligat să monteze balustradă pentru persoanele cu dizabilităti la bloc. Un pășcănean se plânge că nu este luat în seamă de autoritățile locale

Un pășcănean în vârstă de 72 de ani, cu probleme de deplasare în urma amputării unui picior, reclamă faptul că administrația locală nu vrea să monteze o mână curentă la intrarea în bloc, în interiorul scării acestuia, utilă pentru persoanele cu dizabilități locomotorii.

Bărbatul, care locuiește la parterul unui bloc de pe strada 1 Decembrie susține că de aproape doi ani, de când merge în cărucior cu rotile sau în cârje, abia a ieșit de câteva ori din casă. Asta deoarece, se deplasează foarte greu pe scările de la intrarea în bloc, fără o bară de sprijin. În acest sens, a făcut o cerere la Primărie, dar care a rămas fără rezolvare.

Omul spune că doar în urma insistenței lui au venit la fața locului doi funcționari ai Primăriei, care invocând mai multe motive i-au spus că administrația locală nu poate monta acea mână curentă.

Întrebați de reporterii BIT TV, reprezentanții Primăriei Pașcani au recunoscut că au primit cererile de la cetățean și că au fost la fața locului dar că o astfel de investiție pe domeniul privat, deoarece locul unde se solicită mâna curentă este în interiorul blocului, nu poate fi făcută din bani publici.

Ei spun că în astfel de situații, locatarii ar trebui să se adreseze asociațiilor de proprietari, acolo unde există sau investiția poate fi făcută cu acordul și contribuția celorlalți locatari din scară.

În situația în care cetățenii solicită rampe de acces sau mână curentă pe domeniul public în fața blocurilor, investițiile ar urma să fie făcute de primării din bani publici.

Alte articole