12.4 C
Paşcani
vineri, martie 29, 2024

Chestionar pentru stabilirea priorităţilor. Tu cum vrei să fie cheltuit bugetul public de investiţii, la Paşcani?

Cum ar fi ca aleşii locali să împartă şi să cheltuie banii publici şi în funcţie de părerile cetăţenilor, nu doar după priorităţile stabilite de primar şi consilieri. Ar fi un pas spre normalitate aşa cum se întâmplă deja în unele localităţi din ţară. La Paşcani un astfel de demers se afla la început, iniţiat de consilierii din opoziţie.

Dacă îţi pasă cum sunt cheltuiţi banii publici, adunaţi cu greu din taxele şi impozitele locale, atunci poţi contribui şi tu la întocmirea unei liste de priorităţi care să fie prezentată, dezbătuta şi poate aprobată de legislativul local.
Tot ceea ce trebuie să faci este să completezi formularul electronic ” Consultare privind bugetul Municipiului Pașcani pe anul 2018” disponibil şi pe site-ul televiziunii noastre. Demersul a fost iniţiat de consilierii PNL.
Formularul de consultare cuprinde 4 întrebări privitoare la domeniile prioritare în comunitate, problemele majore existente, propuneri de investiții și activitatea legislavului local. Poate fi completat şi fără datele personale. Iniţiatorii spun că răspunsurile primite vor fi centralizate, apoi prezentate conducerii Primăriei municipiului Paşcani.
Proiectele de buget şi lista de investiţii pentru acest an urmează să fie publicate la începutul săptămânii viitoare pe site-ul institutiei iar peste 30 de zile trebuie să aibă loc o dezbatere publică. Ele vor fi supuse aprobării Consiliului Local la sfârşitul lunii februarie. În acest an veniturile estimate ar putea fi semnificativ mai mici după diminuarea impozitului pe profit prin recentele modificări aduse la Codul Fiscal. Totodată municipiul Paşcani a terminat anul trecut cu un excedent bugetar de aproape 10 milioane de lei, bani care ar urma să alimenteze bugetul de investiţii pentru acest an.

 

INTRA AICI PENTRU A COMPLETA FORMULARUL

Alte articole

Parcări cu plată puține, înainte de alegeri

Dezbateri intense in comisiile de specialitate pe marginea proiectului...

Bani pentru biserici de la bugetul local. Se pot depune proiecte

Administratia locala a deschis sesiunea de depunere a proiectelor...