More

    Cercetătorii spun că pisicile ne îmbolnăvesc

    Array

    Veşti proaste de la cercetătorii americani pentru iubitorii de animale. Conform ultimelor studii, aceştia arată că deţinătorii de pisici sunt predispuşi la anxietate. Şi în cazul copiilor animalul de companie determină schizofrenie sau deficit de învăţare.

    Din spusele cercetătorilor pisicile transmit Taxoplasma gondii, un parazit care la om este asociat cu afecţiuni ale creierului. De aceea mai ales femeile însărcinate nu trebuie să stea în preajma animalelor bolnave sau să le schimbe litiera.

    Părerile păşcănenilor cu privire la acest subiect sunt diferite. O parte dintre aceştia sunt de acord cu părerile cercetătorilor şi anume că animalele pot transmite diferite boli de aceea consideră că e mai bine să fie ţinute afară.

    Alţii, în special cei care au astfel de animale de companie cred că dacă se respectă un program de igienă a locuinţei dar şi deparazitarea periodică a animalului nu ai cum să te îmbolnăveşti.

    La începutul anului 2015 în România erau peste 11 milioane animale de companie conform gândul.info. Printre preferinţele românilor în materie de tovarăși necuvântători se numără câini, urmaţi de pisici, hamsteri, peşti sau papagali.

    Ce părere ai?

    Related Articles

    Cum va fi sărbătorită Ziua Unirii la Pașcani, Târgu Frumos și Hârlău, în acest an

    Mai sunt doar cateva zile pana la Ziua Unirii - 24 ianuarie, iar in acest an, manifestarile dedicate acestei sarbatori vor fi mai restranse,...

    Casă mistuită de flăcări într-un sat din apropierea orașului Târgu Frumos

    În data de 19.01.2021, ora 02:20, echipaje din cadrul Secției de Pompieri Târgu Frumos, au intervenit în localitatea Cristești, comuna Brăești, judeţul Iași, pentru stingerea...

    Dosar penal pentru doi bărbați prinși la braconaj piscicol pe Siret. Au fost amendați pentru că nu purtau mască de protecție

    Poliţiştii Poliţiei Municipiului Paşcani efectuează cercetări într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunii de braconaj. La data de 18 ianuarie a.c., poliţiştii au depistat...

    INFOBIT - STIRILE ZILEI

    PULSUL ZILEI