10.8 C
Paşcani
vineri, aprilie 19, 2024

Centrul Pașcaniului va fi închis de miercuri. Ultimele zile pentru organizarea sărbătorii municipiului

Centrul municipiului Pașcani va fi închis începând de miercuri, 27 iulie și până pe 1 august, cu ocazia sărbătorii orașului de la sfârșitul acestei luni. Mai exact, circulația va fi interzisă pe traseul: semafoarele vechi de pe strada Moldovei, Casa de Cultură, strada Ștefan cel Mare și până la intersecția cu strada Grădiniței, din zona Spitalului de Urgență.

Decizia a fost luată într-o ședința tehnică a comisiei de organizare a circulației în oraș.

Pășcănenii care locuiesc în zona respectivă sunt rugați să folosească căile de acces din spatele blocurilor.

S-a luat decizia închiderii centrului mai devreme cu două zile până la începerea sărbătorii deoarece comercianții care participa la eveniment au nevoie de timp pentru a-și amplasa corturile, tarabele, mesele și tot ce mai ține de organizare.

Pentru că mai sunt câteva zile până când vor debuta Zilele Municipiului, în această perioadă au loc ultimele organizări în teritoriu. Vor fi amplasate 20 de toalete ecologice, iar din primele informații, ar urma ca zece bucăți să fie în spatele Parchetului și câte cinci în spatele sediului Evidenței Populației de pe Ștefan cel Mare și în apropierea zonei de garaje de lângă Primărie.

Parcul de distracții va fi doar pentru copiii cu vârsta de până la zece ani, iar echipamentele vor fi amplasate în intersecția din apropierea Oficiului Poștal și pe terenul dintre Parchet și Școala Gimnazială Iordache Cantacuzino.

Comercianții ar urma să fie amplasați pe un singur sens de mers, cel dinspre sediul Evidenței Populației, începând de la Casa de Cultură și până spre sediul Parchetului.

Scena va fi montată în piațeta Primăriei Pașcani, iar timp de trei zile, de vineri până duminică, de la ora 18:00 și până la 23:30, vor avea loc spectacole cu artiști locali și naționali.

Alte articole