4 C
Paşcani
miercuri, decembrie 1, 2021

Cei doi politisti implicati ieri in accident, plecau in cautarea unui copil de trei ani dat disparut. Precizarile Inspectoratului de Politiei Judetean Iasi, in urma nefericitului eveniment

C.P. Ieri, 3 aprilie a.c., în judeţul Iaşi, pe DN28A Târgu Frumos – Paşcani, în zona localităţii Blăgeşti, a avut loc un accident ruier, în care a fost implicată o autospecială de poliţie.

Doi agenţi de poliţie din cadrul Poliţiei Municipiului Paşcani, aflaţi în misiune, pentru căutarea unei minore dispărute, în vârstă de 3 ani, s-au angajat în efectuarea unei depăşiri, într-o zonă unde depăşirea era interzisă, lovind frontal un alt autoturism.

Din accident au rezultat trei victime, care au fost transportate la spital, printre care şi cei doi agenţi de poliție.

Precizăm că circulaţia rutieră a fost reluată în zona evenimentului.

Cele trei persoane rănite vor fi transferate la unități spitalicești din Iași. Colega noastră, în vârstă de 26 de ani, la Spitalul de neurochirurgie, iar colegul nostru, în vârstă de 44 de ani, precum și cea de-a treia persoană rănită, la Spitalul Sf. Spiridon, pentru a fi supuși intervențiilor chirurgicale necesare.

Pe plan local, s-au luat toate măsurile pentru a benificia de toate îngrijirile necesare.

De asemenea, în caz de nevoie, cei doi polițiști vor fi transferați, cu un elicopter din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, la București.

Facem precizarea că a fost găsit și câinele de serviciu, care se afla în autospecială. Acesta are un picior rupt și a fost dus la medicul veterinar, fiind în afara oricărui pericol.

Menționăm că, autospeciala de poliție avea în funcțiune semnalele luminoase și acustice.

Conducătorii auto nu au putut fi testaţi alcoolscop.

Totodată, menționăm că minora dispărută a fost găsită. Aceasta este în afara oricărui pericol, nefiind victima vreunei infracțiuni.

Cercetările continuă pentru a stabili toate împrejurările producerii evenimentului în cauză.

Suntem alături, atât de colegii noștri, cât și de cealaltă persoană rănită. Sperăm ca aceștia să fie bine în curând.

DE LA ACELAȘI AUTOR

Câți români încă mai au WC-ul în curte. Țara ar putea scăpa de toaletele din spatele casei în 10 ani

Toaletele din spatele casei încă sunt ”la modă” în România, cu toate că nu e un subiect...

Există smântâna de post! Rețeta cu ingrediente 100% naturale

Smântâna merge de minune la tot felul de preparate culinare, dar ce ne facem când suntem în...

Pâinea s-ar putea scumpi cu până la 15%. Avertismentul producătorilor români

Pâinea care ajunge pe mesele românilor ar putea fi mai scumpă în perioada următoare cu până la...

INS: Peste 23% dintre români nu își permit un trai decent. Cum este distribuită sărăcia în țară

Peste 23% dintre români nu își permit un trai decent, dublu față de țările dezvoltate din Europa...

METEO

ALTE ȘTIRI

INFOBIT - STIRILE ZILEI

OPINII

Să fim oameni, nu roboți!

Uitați-vă cu atenție în jurul vostru! În fiecare scară de bloc, pe orice stradă din suburbii este...

PULSUL ZILEI