26.5 C
Paşcani
miercuri, august 17, 2022
Array

Nici un vinovat pentru distrugerea fabricii de zahăr. Inculpaţii au fost achitaţi

- Advertisement -

Nici un vinovat pentru distrugerea societăţii Nectar SĂ Paşcani, una dintre cele mai mari fabric de zahăr din România. Judecătorii Tribunalului Iaşi au hotarat achitarea executorului judecătoresc şi a evaluatorului, singurii care au fost trimişi în judecată într-un dosar cu un prejudiciu estimat la 4,2 milioane de lei. Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată de procurorii DNA.

Dosarul vizează fapte ce ar fi fost comise, în urmă cu mai bine de un deceniu. Potrivit anchetorilor, pe 17 mai 2004, Cristinel Dominte a pus în vânzare la o licitaţie publică, într-un dosar de executare al BCR, mai multe imobile, subevaluate, ce aparţineau societăţii comerciale Nectar SĂ Paşcani, la care statul avea la acea vreme capital majoritar.
„Bunurile respective au fost evaluate, în baza atribuţiilor de serviciu, de către inculpatul Negru Vasile, în calitate de inginer evaluator. Acesta, în cuprinsul rapoartelor de evaluare (contrar normelor tehnice ale unităţii bancare, ignorând şi valoarea contabilă sau cea luată în garanţie), a stabilit, cu rea-credinţă, că un teren cu suprafaţa de 349.223 mp deţinut de acea societate nu are niciun fel de valoare “, se arată în rechizitoriul procurorilor DNA Bucureşti, conform Ziarului de Iaşi
Judecătorii însă au constatat ca executorul judecătoresc nu a ştiut şi nici nu ar fi avut de unde să cunoască că raportul de evaluare a fabricii nu ar fi fost corect. De asemenea evaluatorul Vasile Negru a scăpat nepedepsit pentru infracţiunea de abuz în serviciu în baza deciziei de anul trecut a Curţii Constituţionale.

Din fosta fabrica de zahăr de la Paşcani au mai rămas doar amintirile şi câteva ruine, dup ace a fost dezmembrată şi vândută bucată cu bucata la fier vechi. Pe terenul respectiv au luat fiinţă alte afaceri cu diverse domenii de activitate.

Asta după ce în anul 2004, Fiscul a cerut falimentul firmei Nectar pentru o datorie de 75 de miliarde de lei vechi, după ce Bancă Comercială Romană a vândut unui om de afaceri israelian terenul societăţii şi principala hala de producţie.

Gabriel Constantin Marinescu, administratorul fostei fabrici de zahăr Nectar Paşcani, a fost prins în afara graniţelor ţării şi adus în România unde a fost încarcerat în Penitenciarul din Oradea. El a fost condamnat la executarea pedepsei de 4 ani cu închisoare pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune.
Nectar Paşcani a încăput pe mâna celor care au falimentat-o prin scoaterea la licitaţie de către BCR.
Procurorii au constatat că problemele financiare ale Nectar Paşcani au început din 1998, atunci când firma a contractat un împrumut de 30 de miliarde de lei vechi de la BCR. Ulterior, din cauza neachitării creditului, s-a ajuns la executare silită, dosarul fiind atribuit executorului Cristinel Dominte. În cadrul procedurii s-au folosit două rapoarte de evaluare ale bunurilor de la Nectar, întocmite de evaluatorul Vasile Negru, într-unul dintre acestea menţionându-se că un teren de 3,5 hectare nu ar fi avut nicio valoare. În mai 2004, patrimoniul societăţii a fost vândut cu doar 17 miliarde de lei vechi.

Urmărește știrile BitTV.Info și pe Google News

Alte articole

Adis1
Adis2
Adis3
Adis4
Adis5
previous arrow
next arrow