5.8 C
Paşcani
sâmbătă, aprilie 20, 2024

Cea mai mare pensie din Iaşi: 7.000 de euro/lună. Cine este pe listă?

Cele mai mari pensii din judeţ sunt cuprinse între 33.000 şi 27.000 de lei. Un pensionari mediu are de circa 30 de ori mai puţin.

Cea mai mare pensie primită în judeţul Iaşi ajunge la 33.000 de lei, adică puţin peste 7.000 de euro în fiecare lună. Venituri la care mulţi  dintre oamenii de afaceri din Iaşi nici nu visează. Pe locurile doi şi trei se situează două persoane cu 32.000 de lei, respectiv 27.000 de lei. Persoanele care au trecută pe talonul de pensie o astfel de sumă provin din rândul magistraţilor sau a aviatorilor. „În baza de date a instituţiei noastre figurează un număr de trei ieşeni cu pensii mai mari de 25.000 de lei, respectiv 33.000, 32.000 de lei şi 27.000 de lei. Pensia medie în judeţul Iaşi este de 1.045 de lei în sectorul de stat şi 438 de lei în sectorul agricol. La nivel naţional pensia medie în sectorul de stat este de 1071 de lei şi 441 în sectorul agricol”, a precizat Maria Andronache, şefa Casei Judeţene de Pensii (CJP) Iaşi. Cu alte cuvinte, cel mai fericit pensionar din judeţ este remunerat de 31 de ori mai bine decât media pe judeţ. Oficialii CJP Iaşi au refuzat să ofere orice alte detalii despre persoanele care încasează sumele respective.

Continuarea pe Ziarul de Iasi

Alte articole