11.5 C
Paşcani
joi, martie 28, 2024

Ce trebuie să faceţi ca să primiţi Lumină acasă? Toate detaliile aici!

Sărbătorile Pascale de anul acesta vor rămâne în istoria creştinilor ortodocşi din România pentru faptul că aceştia nu vor putea să asiste în biserici sau în curtea acestora la slujba de Înviere. În urma discuţiilor dintre Patriarhie şi Ministerul Afacerilor Interne, conform anunţului ministrului Marcel Vela, s-a elaborat un protocol în urma căruia Lumina adusă de la Ierusalim va putea fi livrată totuşi către cetăţeni. „Ziarul de Iaşi“ a discutat cu mai mulţi preoţi, şi vine cu o serie de recomandări suplimentare, pentru a vă putea proteja cât mai bine în contextul epidemiei cu coronavirus, iar în acelaşi timp să vă bucuraţi de primirea luminii în case.

Ministerul Afacerilor Interne a decis, într-un protocol semnat cu Patriarhia Română, felul în care se vor desfăşura sărbătorile anul acesta. Două momente importante Practic, sunt două momente importante la care ieşenii trebuie să se organizeze cât mai bine pentru a fi protejaţi: primirea pâinii binecuvântate, în formă de prescuri, stropită cu agheasmă şi vin, numită Paşti, şi primirea luminii. Primul moment, al livrării Paştilor, presupune ca voluntari din cadrul parohiei de care aparţin ieşenii să meargă să distribuie pâinea binecuvântată în Joia Mare, adică ieri, în cursul zilelor de astăzi, vineri, şi de sâmbătă, în intervalul 08.00 – 17.00, dar şi duminică, în perioada 06.00 – 12.00.

Cum distribuţia se va face sub coordonarea parohiilor, la solicitarea credincioşilor, cei care doresc să primească acasă aceste prescuri trebuie să ia legătura cu preotul paroh şi să vadă care este programul de distribuţie în funcţie de distanţa faţă de biserică. Ordonanţa interzice deplasarea personală la biserică, sub orice motive, iar cei care vor fi găsiţi făcând astfel de drumuri riscă să fie amendaţi conform ordonanţelor militare aflate în vigoare. În momentul în care echipa de voluntari ajunge la uşă pentru livrarea prescurilor, aceştia vor fi echipaţi cu echipamente de protecţie, şi recomandarea autorităţilor este ca ambalajul în care au fost primite acestea să fie aruncat sau dezinfectat (dacă nu se poate dezinfecta, ţinut pe balcon, spre exemplu, minimum două zile), iar ulterior să vă spălaţi foarte bine pe mâini, cel puţin 20 de secunde. Voluntarii vor avea asupra lor cartea de identitate şi o banderolă albă la braţ, precum şi un ecuson cu date de identificare ce va trebui să fie ştampilat de parohie. Maximum cinci voluntari sunt acceptaţi, împreună cu preoţii, la fiecare parohie să facă această distribuţie.

Continuarea pe Ziarul de Iasi

Alte articole