6.5 C
Paşcani
vineri, aprilie 19, 2024

Ce trebuie să facem dacă primim facturi uriașe la energie. Oficial ANRE: „Și furnizorul își dă seama că cineva a comis o eroare”

Mulți români se plâng că au primit facturi uriașe la energie electrică. Un locuitor din Sectorul 1 al Capitalei a primit o factură de aproape 6.000 de lei pentru trei luni, la o adresă unde nu locuiește nimeni. Unui bihorean i s-a cerut să plătească o factură de peste 4.500 de lei, după ce la noul furnizor a ajuns un index greșit. Un alt bărbat a reclamat că a primit 4 facturi diferite, în aceeași zi, pentru aceeași adresă. Zoltan Nagy-Bege, vicepreşedintele ANRE, a explicat la Digi24 ce trebuie să facem în cazul în care ne confruntăm cu astfel de situații.

„Primul pas este să solicite informații, detalii de la furnizor. Dacă cineva are o neclaritate în privința conținutului facturii, trebuie să solicite clarificări de la furnizor, iar furnizorul are obligația să-i răspundă în maximum 15 zile. Și poate să solicite și suspendarea termenelor de plată în acest caz”, a spus Nagy-Bege.

„După cele 15 zile de răspuns în care furnizorul e obligat să dea explicații și nu a primit, se poate adresa Autorității și vom analiza absolut toate situațiile – și avem destul de multe plângeri, din păcate, în cursul acestui an. Majoritatea sunt deja soluționate, am găsit problemele. Foarte multe cazuri se rezolvă prin sesizarea la furnizor. Pentru că și furnizorul își dă seama că cineva a comis o eroare. Hai să fim serioși, în aceste cazuri când sunt valori aberant de mari, în majoritatea cazurilor e vorba de o eroare. Dacă nu se rezolvă după primul pas, se implică autoritatea și în foarte multe cazuri chiar aplicăm amenzi pentru furnizori dacă au încălcat vreo reglementare”, a adăugat vicepreşedintele ANRE.

 

CONTINUARE PE DIGI24.RO

Alte articole