10.8 C
Paşcani
joi, aprilie 25, 2024

Ce strazi vor fi asfaltate in acest an in Pascani

Temperaturile pozitive din ultima perioada si ploile au scos la iveala gropile de pe drumurile din municipiul Pascani. Soferii reclama ca isi strica masinile prin oras, dar si pe strazile din suburbii, iar cele mai multe dintre nemultumiri sunt postate pe retelele de socializare.

In replica, adminstratia locala precizeaza ca in acest an vor fi reabilitate mai multe tronsoane si ca se afla in derulare un program de reparatii asfaltice cu 34 de obiective – străzi, alei, trotuare, terenuri de sport și parcări.

Mai multe străzi din Municipiul Pașcani vor fi în acest an reabilitate, urmând să fie turnat covor asfaltic. Pe lista de priorități se află strada Vasile Alecsandri din Pașcani, cea care trece prin fața Clubului Copiilor. Se lucrează deja la studiul de fezabilitate, urmând să fie aprobați și indicatorii tehnico-economici.

În procedură de achiziție se află și proiectarea și execuția a șase străzi – Alea Calea Iașului, sector strada Crinilor – Capelă –strada Morilor, Fundac Fântânele, 24 Ianuarie, Libertății, Tudor Vladimirescu. Valoarea lucrărilor din acest proiect este de aproxiamtiv 10 milioane de lei” precizeaza administratia locala intr-o postare pe Facebook.

 

Alte articole