14.2 C
Paşcani
miercuri, aprilie 24, 2024

Ce spun specialiştii ieşeni despre noua hepatită gravă la copii. Principalele simptome

Medicii infecţionişti atrag atenţia asupra faptului că numărul de cazuri de hepatită virală ar putea creşte o dată cu revenirea copiilor în şcoli, după vacanţă.

Pentru a preveni acest lucru, specialiştii recomandă respectarea cu stricteţe a regulilor de igienă atât de către copiii cât şi de către adulţi.

De trei ori mai multe cazuri grave faţă de cele determinate de afectările virale clasice

Recent, România a înregistrat primul caz de hepatită cu origine necunoscută la copii. Este vorba despre o fetiţă de 5 ani, din Bucureşti, internată în spital şi a cărei stare de sănătate este stabilă în acest moment. Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii au precizat că nu a fost detectată nicio infecţie virală activă, iar markerii pentru boli autoimune au fost negativi. La nivel mondial, cele mai numeroase cazuri s-au înregistrat în Marea Britanie (114), Spania (13), Israel (12), Statele Unite ale Americii (9). Potrivit unui raport al Agenţiei britanice de securitate în sănătate, un adenovirus identificat ca F41 a fost detectat la aproximativ trei sferturi dintre copiii cu hepatită care au fost testaţi.

citește continuarea pe ziaruldeiasi

Alte articole