11.5 C
Paşcani
joi, martie 28, 2024

Ce se întâmplă cu facturile românilor din Aprilie. Preţuri plafonate la curent, situaţie incertă la gaze

Prețurile la curent vor fi plafonate încă un an, din aprilie încolo, potrivit unui proiect de Ordonanţă de Urgenţă. Pentru facturile la gaze, guvernanţii nu au decis nimic concret. Inca discuta despre o plafonare pentru locuinţe. 

Guvernul va prelungi măsura plafonării prețurilor la energie până anul viitor, la 31 martie. Potrivit unui draft al proiectului, prețul plafonat la energie electrică depinde de consum. Maximum 0,68 lei/kWh pentru un consum de până în 100 KWh şi maximum 0,8 lei/kWh, pentru un consum cuprins între 100 kWh și 300 KWh. În textul proiectului de ordonanţă nu se mai vorbeste nimic despre compensare.

La gaze, situaţia e volatilă. Nu ştim dacă va fi un preţ plafonat sau reglementat pentru clienţii casnici. Nu scrie nimic nici de pragurile de consum. Proiectul însă prevede un preț plafonat pentru clienții noncasnici – 0,37 lei/kW pentru un consum anual de cel mult 28.000 MWh. Un consum foarte mic. Dacă ramâne aşa, industria nu va beneficia de niciun ajutor. În proiect este prevăzut că gazele ar trebui să provină exclusiv din producția internă. Aceste prevederi sunt dintr-un draft care mai poate suferi modificări până la aprobarea preconizată săptămâna aceasta.

Sursa Observator

Alte articole