20.6 C
Paşcani
sâmbătă, septembrie 25, 2021
Array

Ce scumpiri aduce începutul toamnei

* data de 1 septembrie constituie un punct de referinţă pentgru modificările de preţuri din toamna aceasta * produsele de lux, bijuteriile, maşinile, alcoolul şi biletele de tren sunt deja mai scumpe * veşti bune vin din partea operatorilor din panificaţie, domeniu în care se vor reduce preţurile

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a introdus, de duminică, accize la bijuteriile din aur şi platină, cu excepţia verighetelor, nivelul accizei fiind de 1 euro pe gram pentru aurul sub 14K şi doi euro pe gramul de aur de peste 14K. De asemenea, alte bunuri de lux vor fi supuse accizării începând de la 1 septembrie. Pentru confecţiile din blănuri naturale se va plăti o acciză de 50 de euro pentru cele care costă sub 1.500 de euro, acciza crescând gradual până la 1.200 euro pentru blănurile mai scumpe de 6.000 de euro.

Şi armele vor fi accizate gradual, de la 50 de euro pentru cele cu o valoare sub 500 de euro, până la 1.500 de euro pentru cele mai scumpe de 6.000 de euro, iar cartuşele vor fi taxate de asemenea cu 0,1-0,4 euro pe bucată în funcţie de categoria de preţ.
De asemenea, preţul biletelor de tren se va majora, diferenţiat, pe zone kilometrice, cu până 10% de la 1 septembrie 2013, potrivit Ordinului pentru aprobarea tarifelor de deservire generală din transportul feroviar public de călători publicat în Monitorul Oficial. Astfel, de la 1 septembrie, preţul biletelor de tren a crescut deja cu procente cuprinse între 0,9% şi 10%. Potrivit Ordinului, în cazul unui tren Regio, preţul unui bilet la clasa a II-a pentru 51-60 de km ar putea creşte de la 7,30 lei, cât este în prezent, la 7,50 lei, în timp ce pentru un tren Inter Regio, pe aceeaşi rută, preţul unui bilet se va majora de la 14,10 lei, la 14,50 lei. Pentru 301-350 de km, preţul unui bilet de tren la clasa a II-a va creşte de la 34,70 lei la 42 lei, iar în cazul unui tren Inter Regio, pe aceeaşi rută, preţul unui bilet va creşte de la 67,30 lei la 71,50 lei. Tariful de rezervare a locului va creşte de la 3,3 lei în prezent la 4 lei.

Continuare pe Evenimentul

DE LA ACELAȘI AUTOR

Florin Cîţu vs. Ludovic Orban, la congresul PNL. Liberalii îşi aleg viitorul preşedinte de partid

Congresul PNL îi pune faţă în faţă pe Ludovic Orban, preşedintele actual al partidului, şi Florin Cîţu,...

Heleșteni: Omorât pe drumul sătesc dis-de-dimineaţă de un vitezoman: circula cu mult peste 100 km/h printre case

Un sătean din Heleşteni a fost omorât de maşina unui vitezoman care a ricoşat ca o bilă...

Mărturii dramatice. Valul 4 la Ambulanţă: 20 solicitări pe oră, zi şi noapte, la Iaşi

„Noi suntem cu mâinile goale, la fel ca soldaţii care merg la război şi care nu au...

DEPUTATUL VASILE TOMA, INTREBARI PENTRU PNL

Domnule Premier, domnule Președinte al Camerei Deputaților, doamnelor și domnilor miniștri și demnitari PNL, Congresul sau demisia! Domnule...

METEO

ALTE ȘTIRI

INFOBIT - STIRILE ZILEI

OPINII

Să fim oameni, nu roboți!

Uitați-vă cu atenție în jurul vostru! În fiecare scară de bloc, pe orice stradă din suburbii este...

PULSUL ZILEI