5.7 C
Paşcani
vineri, aprilie 19, 2024

Ce să bei pentru a-ți ține în frâu tensiunea arterială. Un obicei simplu te poate ajuta să diminuezi hipertensiunea

Dacă ai probleme cu tensiunea arterială crescută, cercetătorii au ajuns la concluzia că o băutură populară și la îndemâna oricui poate avea efecte imediate în scăderea hipertensiunii.

Conform unui studiu publicat în The American Journal of Clinical Nutrition, ceaiul negru poate avea efect în scăderea hipertensiunii. Condiția este să fie băut în mod regulat, fără exagerări cantitative. La studiu au luat parte persoane care au băut trei cești de ceai pe zi. S-a constatat că în timpul nopții, acestora le-a scăzut atât tensiunea sistolică, cât și cea diastolică, scriu cei de la Daily Express. Acest efect a fost vizibil din prima zi și a ținut mai bine de șase luni, timp în care s-a consumat acest tip de ceai. Deși modificarea în nivelul de tensiune nu era unul major, era benefic celor care prezentau risc de dezvoltare a unor boli cardiovasculare.

Presiunea sistolică este cea exercitată asupra pereților arteriali când inima se contractă (în sistolă), cu valori normale între 100 și 130 mm coloană de mercur (Hg).
Presiunea diastolică este cea exercitată asupra pereților arteriali când inima se relaxează între două contracții (în diastolă), cu valori normale sub 85 mmHg.

„Această cercetare arată că un component al ceaiului nergu, altul decât cafeina, poate influența variația presiunii sângelui în timpul nopții”, se arată în studiu. În timpul zilei, însă, efectele nu au fost la fel de vizibile.

Sursa DIGI WORLD TV

Alte articole

Pelerinaj de Florii la Pașcani și Târgu Frumos pe 27 aprilie

Sâmbătă, 27 aprilie, înainte de Săptămâna Mare, în municipiul...

Președinte de ședință de la PNL, la propunerea PSD

Situație inedită in legislativul pascanean. Pentru ultimele sedinte pana...

Concert de muzică psaltică, la Pașcani. Corul Academic Byzantion, la Casa de Cultură, pe 26 aprilie

Protopopiatul Pașcani și Asociația Culturală Byzantion organizează înainte de...