Array

Ce modificări aduce noul an școlar

Noi modificări pe ultima sută de metri aduse de Ministerul Educaţiei la structura anului şcolar. Potrivit acestora, copii se vor bucură mai mult timp de vacanţa de iarnă deoarece va fi de 3 săptămâni faţă de două cât era prevăzută anterior. Celalalte vacanţe din timpul anului rămân însă cum au fost stabilite iniţial.
Cu doar câteva zile înainte de începerea şcolii Ministerul Educaţiei a modificat calendarul anului şcolar 2015-2016. Astfel potrivit noului program elevii se vor întoarce la ore cu o săptămâna mai târziu din vacanţa de iarnă faţă de dispoziţiile anterioare, ceea ce înseamnă trei săptămâni de vacanţă. Datorită acestor modificări cursurile se vor încheia cu o săptămâna mai târziu şi anume pe 24 iunie.

Conform noului calendar şcolar, elevii vor avea 3 săptămâni vacanţă de iarnă, o săptămâna vacanţă între semestre la începutul lunii februarie şi opt zile vacanţă de primavera în perioada Sărbătorilor Pascale, urmând ca a treia zi de Paşte, pe 3 mai să se întoarcă la ore. Vacanţa de vară va avea 11 săptămâni, de pe 24 iunie până pe 11 septembrie 2016.Clasele din învăţământul primar şi preşcolar vor avea în plus o săptămâna de vacanţă la începutul lunii noiembrie.
Absolvenţii de clasa a VIII a vor termina cursurile cu o săptămâna mai devreme adică pe 17 iunie iar cei din clasele terminale la liceu vor termina anul şcolar pe 3 iunie.
Atât copiii cât şi părinţii sunt bucuroşi de această modificare venită de la Ministerul Educaţie. Aceştia consideră că este o decizie bună având în vedere că iarna este mai frig, iar o parte dintre elevi sunt nevoiţi să facă naveta. Privind consecinţă acestei schimbări asupra faptului că vor intră în vacanţă de vara cu o săptămâna mai târziu, nici de acest aspect nu sunt deranjaţi copii, unii afirmând că oricum e prea mare vacanţă şi se plictisesc.

Elevii au mai avut o vacanţă aşa lungă de iarnă în anul 2012-2013. Nouă structura a anului şcolar 2015-2016 a fost publicată joi în Monitorul Oficial.
Menţionăm că în luna iunie consiliul elevilor a venit cu o propunere de a împărţi anul şcolar în două semestre aproximativ egale iar şcoală să înceapă la începutul lunii septembrie, însă a rămas la stadiu de proiect.

Urmărește știrile BitTV.Info și pe Google News

Alte articole

Primăria Hârlău, cereri de finanţare prin PNRR pentru reabilitarea termică a unor clădiri publice 

Aleșii locali ai orașului Hârlău au aprobat depunerea a trei proiecte, în cadrul Planului...

Primăria Pașcani vrea să cumpere autobuze electrice pentru transportul public

Primarul Municipiului Pașcani, Marius Pintilie, a inițiat astăzi un...

Cotnariul se înfrățește cu o comună de pe Prut

Demersuri pentru înfrățirea comunei Cotnari cu o comună de...

Dezbatere despre dezinformare și rolul educației media, la „Miron Costin” Pașcani

Săptămâna aceasta a debutat la "Miron Costin" din municipiul Pașcani cu un...