10.8 C
Paşcani
miercuri, aprilie 24, 2024

Ce mănânci și ce le gătești copiilor, în perioada de izolare, pentru a evita îngrășarea. Programul de activități, pe ore

“Primul pas este ca și părintele și copilul – eu am fetele de 8 și 12 ani – să își stabilească o provocare pentru perioada aceasta. Eu le-am spus că este o perioadă frumoasă, de petrecut mai mult timp împreună. Și am zis: haideți să fim în cea mai bună formă la vară!”, a povestit pentru Edupedu.ro Corina Aricescu, medic specialist în boli infecțioase cu supra-specializări pe obezitate de la copil la vârstnic.

Trei mese pe zi fără gustări pentru adulți, fără “alcoolul de relaxare” de seară practicat de adulți – care este foarte caloric, cel puțin o oră de mișcare pe zi împreună cu copiii – pentru că nu ne mai mișcăm nici măcar până la mașină sau locul de muncă, multă hidratare și respectarea programului de somn sunt, pe scurt, sfaturile medicului Corina Aricescu.

“Ce recomand: copiii să își respecte programul de somn. Dacă părinții îi culcă la orele 23:00 – 24:00, dacă creierul nu apucă să se odihnească între 22:00 și 24:00, tendința va fi să consume lucruri grase și alimente bogate în carbohidrați concentrați. De asta preferința către ceva dulce sau sărat și gras, chipsurile. Pentru că creierul nu își face procesele. De asta avem generația de copii cu surplus de greutare. Toate gadgeturile dispar de lângă copii, începând cu ora 20:00. (…) Lumina albastră a gadgeturilor inhibă secreția de melatonină din creier și atunci tendința va fi să nu se odihnească cum trebuie”, a declarat, pentru Edupedu.ro, medicul specialist boli infecțioase cu supra-specializări pe obezitate.

Continuarea pe edupedu.ro

Alte articole