13.7 C
Paşcani
joi, august 11, 2022

Ce artiști vor urca pe scenă la Zilele Municipiului Pașcani

Luni, 30 mai, a avut loc o nouă ședința a comisiei pentru organizarea Zilelor Municipiului Pașcani, ce vor avea loc în perioada 29-31 iulie a.c.. Potrivit celor spuse de viceprimarul, Cristian Rățoi, au fost stabilite programele artistice pentru cele trei zile de sărbătoare, care vor debuta cu artiști locali și se vor încheia cu nume consacrate în muzică.

Așadar, vineri, 29 iulie, edilul a precizat că pe scenă vor urca începând cu ora 18:30 – 19:00, câteva talente locale, iar apoi vor urma Angelica Flutur, Beatrice Duca, Cristinel Iordăchioaia și un DJ.

Sâmbătă, 30 iulie, pășcănenii dar și cetățenii din comunele apropiate îi vor vedea pe Margareta Clipa, Grupul Etnofolcloric Plăieșii, Feli și Smiley, iar duminică, 31 iulie, în ultima zi de sărbătoare, Alexandru Brădățan, Viorica Macovei, The Motans și Holograf.

În ceea ce privesc talentele locale, viceprimarul a precizat că s-au înscris 11 artiști, dintre care trei formații.

De precizat este faptul că din bugetul local au fost alocați 350.000 lei pentru sărbătoarea Pașcaniului. Spectacolele vor avea loc în piațeta din fața Primăriei, iar zona de tarabe va fi pe strada Ștefan cel Mare, începând din fața Parchetului și până în apropiere de Casa de Cultură pe un singur sens de mers.

Urmărește știrile BitTV.Info și pe Google News

Alte articole

Transportul public local, in regim de weekend, pe 15 august

Pe 15 august a.c. când creștinii sărbătoresc “Adormirea Maicii...

Doua persoane, înecate in raul Moldova

Tragedie in comuna Miroslovești. Doua persoane sau înecat in raul...
Adis1
Adis2
Adis3
Adis4
Adis5
previous arrow
next arrow