11.9 C
Paşcani
vineri, martie 29, 2024

Cazul pensionarului de la Gura Bădiliţei care şi-a ucis soţia, la beţie. De la alcool la crimă: „Partea frontală a creierului este afectată. Agresivitate și dezinhibiţii”

Crima de la Gura Bădiliţei, lângă Paşcani, i-a îngrozit până şi pe psihiatri. Un păşcănean în vârstă de 67 de ani şi-a înjunghiat mortal soţia de 62 de ani, luni seara, după o ceartă iscată pe fondul consumului de alcool. Criminalul a sunat la 112 şi a declarat că soţia lui este în stare gravă după ce s-ar fi lovit la cap. Ulterior, acesta a dispărut, fiind apoi prins de oamenii legii.

Medicii de la Institutul de Psihiatrie „Socola” spun că acesta nu este primul caz în care se observă care sunt efectele devastatoare ale alcoolului asupra creierului. Consumul de alcool afectează întreg organismul şi implicit comportamentul oamenilor, care devin agresivi.

„Partea frontală a creierului este afectată, acolo unde sunt centrii comportamentali, de aceea apare foarte mult agresivitate, dezinhibiţii comportamentale. Mai mult, apare o stare depresivă pe care nu o recunosc, în afara de reacţia la adaptare la un nou stil de viaţă. Astfel, apar fenomene de agresivitate care duc la crime de genul acesta”, a precizat dr. Raluca Prepeliţă, medic primar psihiatru la Institutul de Psihiatrie „Socola”.

Oamenii din sat spun că cei doi ar fi lucrat în tinereţe în străinătate, iar acum şi toţi cei patru copii ai lor erau la plecaţi la muncă în alte ţări. Medicul psihiatru ieşean spune că este des întâlnit ca persoanele care se întorc din străinătate să aibă probleme de adaptare la noul stil de viaţă şi ulterior să cadă în patima alcoolului. Acest lucru s-a observat mai ales în ultimii ani care au fost marcaţi de pandemia COVID-19.

„Pandemia a adus în ţară foarte mulţi adulţi. Cam 30% dintre ei, cu vârsta între 45-55 ani de ani, au reuşit să pună bani deoparte. Restul de 70% s-au trezit că sunt neasiguraţi, că nu au nici pensie, niciun fel de venit. Trăiesc din banii primiţi din străinătate, cad în patima alcoolului, iar astfel frustrările se adună”, a mai precizat dr. Raluca Prepeliţă, psihiatru ieşean.

Cei mai afectaţi sunt în special adulţii cu vârsta de peste 50 de ani, care se adaptează mai greu situaţiilor noi care apar.

Sursa Ziarul de Iasi

Alte articole