11.5 C
Paşcani
joi, martie 28, 2024

Categorie: Recomandari

Orașele din România unde nu merită să trăiești. Cele mai mari dezavantaje în aceste 10 locuri

România este o țară spectaculoasă. Deși nu avem infrastructura pusă la punct, iar din punct de vedere al turismului, nu suntem unde trebuie, ne putem mândri cu multe locuri unice. De partea...

Noi măsuri de relaxare a restricțiilor au intrat în vigoare de joi, 1 iulie

Noi măsuri de relaxare au intrat în vigoare de la 1 iulie 2021, în contextul pandemiei de Covid-19. Începând de joi, este prevăzut un număr mai mare de participanţi la concerte, evenimente publice şi private, iar cluburile şi restaurantele vor rămâne deschise până la 2 noaptea. //

Mâine sunt Sfinţii Petru şi Pavel. Dacă tună, nucii nu vor avea rod

Creştinii îi celebrează marti pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. Potrivit tradiţiei, aceştia sunt sărbătoriţi în fiecare an pe aceeaşi dată, aceasta fiind selectată fie pentru că pe 29 iunie este ziua în care s-au mutat către Domnul, fie pentru că pe această dată au fost mutate moaştele acestora. //

România, între ploi torenţiale şi caniculă. Meteorologii anunţă vreme la extreme până la sfârşitul lunii iulie

Este o vară atipică. România este lovită de ploi torenţiale, furtuni şi grindină, ce vin în valuri, dar şi de caniculă. În timp ce în unele zone au fost noi inundaţii, iar puhoaiele au măturat tot în calea lor, în altele au fost temperaturi de foc. Meteorologii spun că vremea va continua să fie la extreme până la începutul lunii iulie. //

Sărbătoarea Iei, la Iași. Spectacole cu ansambluri din Pașcani și împrejurimi

Joi, pe 24 iunie, de Sanzaiene este Ziua Iei, iar dubla sarbatoare este celebrata asa cum se cuvine in judet. Consiliul Județean Iași și Primăria Municipiului Iași vă invită la „Sărbătoarea Iei”, pe 24 și 25 iunie, în fața Palatului Culturii din Iași. //

Continuă lucrările la catedrală. Marmură pe scări și pictură din mozaic în interior

Lucrarile pentru amenajarea catedralei Pogorarea Sfantului Duh din municipiul Pascani continua si in aceasta vara. Acum, se lucreaza la placarea treptelor din fata lacasului de cult cu marmura, cumparata de la cariera din Rușchița, unde este cea mai importanta sursa de zacamant de acest tip din Romania. //

O porniți la drum prin țară? Iată unde sunt montate camerele video fixe pentru verificarea taxei de drum

Lista de camere rovinietă din România a mai crescut anul trecut cu două noi puncte de control, în zona a două granițe, pentru verificarea taxei de drum. Cele mai multe camere de rovinietă...

Sute de oameni la primul hram al catedralei din Pașcani – FOTO

Sute de credinciosi din Pascani dar si din imprejurimi au participat la sfarsitul saptamanii trecute, de Rusalii, la primul hram al Catedralei „Pogorarea Sfantului Duh” din oras. A fost un eveniment religios cu mare incarcatura spirituala, ce a debutat inca de sambata cu slujba Vecerniei și a Litiei. Un sobor de preoti a inaltat catre cer cantece religioase. //