11.3 C
Paşcani
joi, aprilie 25, 2024

Categorie: Magazin

Rusalii – Când lumea de aici și cea de dincolo se întâlnesc. Tradiții și obiceiuri

​Rusaliile sunt pline de tradiții și doar Paștele și Crăciunul le întrec. Românii voiau să „îmbuneze” spiritele rele și rebele, iar pentru asta respectau o sumedenie de tradiții, de la a nu...

Revin „Trenurile Soarelui”, din 10 iunie. Cât vor costa biletele spre Marea Neagră și Delta Dunării

Turiştii vor avea la dispoziţie 40 de trenuri ce vor asigura zilnic legături directe din toată ţara cu staţiunile de la Marea Neagră şi cu Delta Dunării începând cu data de 10/11...

S-au scumpit vacanțele pe litoralul Mării Negre. Ce prețuri trebuie să plătească turiștii în această vară

Cei care vor dori să își petreacă vacanța sau concediul pe litoralul Mării Negre în acest an vor avea de plătit mai mult decât în anii trecuți, asta din cauza majorării tarifelor...

Duminică aceasta se celebrează Rusaliile

Creştinii ortodocşi prăznuiesc duminică Rusaliile, marcând 50 de zile de la Înviere, iar luni Sfânta Treime, sărbătorită a doua zi după Duminica Pogorârii Sfântului Duh şi care încheie, practic, o perioadă încărcată...

Rabla Local: Cei care primesc bani nu vor putea cumpăra o altă mașină poluantă timp de trei ani

Cei ce vor casa și radia din circulație o mașină mai veche de 15 ani vor putea primi, de la primăria localității în care își au domiciliul, un stimulent în valoare de 3.000...

Oameni de știință: Nivelurile actuale de CO2 din atmosfera Terrei „nu au mai fost văzute de milioane de ani”

Nivelurile de dioxid de carbon din atmosfera Terrei au crescut până la valori care sunt cu peste 50% mai mari decât cele din perioadele preindustriale ale civilizaţiei umane, au anunţat vineri oamenii...

Aflati de ce este bine sa instalati un filtru de apa in pompa submersibila (P)

Pompele de gradina sunt o componenta esentiala pentru a va mentine gradina fresh, verde si curata. Exista diferite tipuri de pompe, si anume submersibile si externe – dar premisa de baza a...

Concurs de folclor la Tatarusi

Concurs regional de folclor in comuna Tatarusi. Evenimentul intitulat “De la mosii nostri noi am invatat”este programat sa aiba loc, duminica 5 iunie incepand cu ora 09.300 la Centrul Cultural “ Alexandru...