More

    Educatie

    Ministrul Educaţiei a semnat un ordin de ministru prin care părinţii îşi vor da acordul pentru ora de religie doar o singură dată pentru toată perioada de şcolarizare, nu în fiecare an, aşa cum se întâmpla până acum. Ordinul este publicat în Monitorul Oficial şi nu a fost pus în dezbatere publică.   "Metodologia de organizare a predării disciplinei Religie în...
    În luna februarie, luna Toleranței, valoare cultivată și promovată în cadrul proiectului educațional Școala valorilor autentice, inițiat și organizat în acest an școlar de către Inspectoratul Școlar Județean Iași, la competiția pentru obținerea titlului Școala Toleranței au participat 54 de unități de învățământ din județul Iași. În urma evaluării, titlul simbolic „Școala toleranței” a fost acordat următoarelor instituții: Școala Gimnazială...
    Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi susţine prin proiectele sale promovarea educaţiei incluzive, dezvoltarea serviciilor de asistenţă specializată pentru copiii şi tinerii cu dizabilităţi, în acord cu normele europene, prezentarea drepturilor persoanelor cu nevoi speciale de dezvoltare în scopul prevenirii barierelor sociale, dezvoltarea atitudinilor de toleranţă, acceptare şi înţelegere la nivelul comunităţii. În acest context, vă facem cunoscute iniţiativele propuse în perioada 14-16.03.2018: Miercuri,...
    Gest de caritate din partea unor elevi de la Scoala Gimnaziala Petru Rares din Hirlau. Impreuna cu parintii si bunicii au confectionat martisoare, le-au vandut, iar cu o parte din banii obtinuti au cumparat cadouri pentru copiii cu situatii deosebite din scoala. Le-au oferit haine, caciuli, rechizite si dulciuri. Nu este primul an in care elevii cu suflet mare...
    Delegatia de profesori din cinci tari europene venita la Clubul Copiilor Pascani in cadrul unui proiect Erasmus a fost astazi in vizita la Primaria din municipiu. Cadrele didactice au fost primite de viceprimarul orasului, Gabriela Nedelcu si alte reprezentanti ai administratiei locale. A fost facuta o prezentare a structurii administrative din Pascani iar apoi au vizitat cladirea impunatoare.   Profesorii...
    Şcoala a ajuns o povară şi din punct de vedere medical. Cei mai mulţi şcolari din judeţul Iaşi suferă de tulburări de vedere, boli de metabolism şi de deformări ale coloanei vertebrale. Potrivit Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi (DSP), în urma unui examen medical de bilanţ efectuat în şcolile din judeţ în 2017, peste 5.200 de elevi din peste...
    Clubul Copiilor Pascani a fost astazi gazda intalnirii a unui proiect Erasmus, la care participa zeci de profesori din cinci tari. Evenimentul a debutat cu o prezentare a sistemului de invatamant romanesc, iar apoi a avut loc un spectacol artistic cu muzica populara si usoara, dans modern si solisti vocali. Activitatile vor continua pana la sfarsitul saptamanii cu diferite...
    A inceput perioada de inscriere pentru clasele pregatitoare. Desi au trecut doar cateva zile de cand a fost dat startul depunerii dosarelor, la unele scoli locurile au fost deja ocupate. Prima etapa a inscrierilor dureaza pana pe 26 martie, de luni pana vineri, intre orele 8-18. In penultima zi din luna, mai exact, 30 martie, vor fi afisate rezultatele...
    Elevii și profesorii din Pașcani în Parlamentul European  Elevii din Pașcani din nou în Parlamentul European. Este vorba despre un grup de adolescenți și profesori de la Colegiul “Sadoveanu” din Municipiu ce au fost câștigătorii proiectului național Euroscola, alături de alte câteva școli din sutele de proiecte depuse. Tema concursului din acest an a fost „Rolul patrimoniului romanesc in cadrul...
    Universităţile din Iaşi au intrat în linie dreaptă cu pregătirile pentru admiterea din anul universitar 2018 - 2019, iar cele mai de interes domenii vor presupune, şi anul acesta, susţi­nerea unui examen de admitere înainte de înmatriculare. Fiecare universitate are probe la unele facultăţi care presupun fie interviuri, fie examene de admitere sau probe vocaţionale, cum este cazul Universităţii Naţionale de...

    Opinii