More

    Educatie

    Parlamentarii vor să-i oblige pe părinţi să-şi înscrie copiii la grădiniţă. Argumentul aleşilor este că la şcoală se văd decalaje mari între copiii ţinuţi acasă şi cei care au fost la grădiniţă. Mulţi părinţi sunt de acord, cu un amendament: statul ar trebui mai să construiască nişte creşe şi grădiniţe. În acest moment fiecare părinte are libertatea de a alege...
    500 de prichindei au participat la “Mișcarea înseamnă viață” Este importantă mișcarea la orice vârstă. Cunoscutul eveniment “Mișcarea înseamnă viață” s-a desfășurat astăzi și la Școala “Iordache Cantacuzino”, moment primit cu mare bucurie de prichindeii gata de o oră altfel. Sala de sport a devenit neîncăpătoare pentru cei peste 500 de elevi. “Mișcarea înseamnă viață” își continuă promovarea prin școli....
    Comunicat de presă Clubul Copiilor Pașcani se alătură inițiativei EURobotics ce are drept scop promovarea industriei roboticii în țările Uniunii Europene, prin organizarea unor activități în perioada 17-26 noiembrie sub denumirea Săptămâna Europeană a Roboticii. Astfel, sâmbătă, 18 noiembrie 2017, începând cu ora 9:00, va avea loc la Clubul Copiilor un atelier de robotică găzduit de elevii cercului de Informatică. Scopul...
    Elevii de la Colegiul Mihail Sadoveanu din Pașcani sunt câștigători în concursul național Euroscola. Proiectul lor privind promovarea la nivel european a Palatului Cantacuzino, precum și ideile de salvare și conservare a monumentului istoric au obținut aproape cel mai mare punctaj. Munca depusă luni de zile atât de elevi, cât și de profesori va fi răsplătită cu o vizită...
    Miss Mister 2017 de la “M Costin” – Raluca Avădănei și Răzvan Hârtopanu  După câteva ore de emoții și concurs, s-au aflat cine sunt câștigătorii titlurilor de Miss și Mister 2017 de la Liceul Teoretic “Miron Costin” din Pașcani. Este vorba despre Raluca Avădănei și Răzvan Hârtopanu. Organizatorii au reușit și de această dată să facă un eveniment frumos...
    Uniristii au petrecut la sfarsitul saptamanii la cea de-a XI-a editie a Balului Bostaneilor, eveniment cu traditie pentru colegiul Unirea. Sapte echipe, care au reprezentat cate un sat din zona Pascaniului au readus pe scena traditiile si obiceiurile romanesti. Au trecut prin patru probe, care au avut ca scop promovarea valorilor romanesti si pastrarea folclorului national. Colegiul Tehnic “Unirea” Pascani...
    Profesorii de la Şcoala Gimnazială Sireţel sunt implicaţi în proiecte educaţionale europene Şcoala Gimnazială Sireţel este beneficiara unui proiect Erasmus+K1 “Diferentele ne unesc! - The differences which bring us together!” în anul şcolar 2017-2018, implementat de echipa de mobilitate formată din profesorii Cojocaru Mihai Marius, Nemţanu Oana Mihaela, Timofte Elena Irina şi ec. Rusu Florin. În perioada 30.10.2017- 03.11.2017 a avut...
    Comunicat de presă 13 Noiembrie este Ziua Internațională a Educației copiilor nevăzători şi a fost aleasă simbolic drept Ziua Liceului Special MOLDOVA din Târgu Frumos. Această  instituţie de învăţământ a fost înfiinţată în anul 1961 şi a fost destinată instruirii şi educării  copiilor  nevăzători, cu vârste cuprinse între 7 şi 18 ani, de pe raza judeţelor din zona Moldovei. Instituția...
    Școala pentru valori autentice - proiectul educațional lansat în premieră în județul Iași la începutul anului școlar 2017-2018 de către Inspectoratul Școlar Județean Iași, la inițiativa inspectorului școlar general, prof. Dr. Genoveva Farcaș, începe să își confirme amploarea, eficiența și impactul asupra elevilor, profesorilor și chiar asupra părinților. Astfel, după o lună de activități variate și interesante, derulate în unitățile de învățământ ale județului Iași pentru cultivarea valorii Punctualitate, în cadrul acestui proiect, au fost desemnate, pe nivel de studiu, școlile...

    Opinii