6.9 C
Paşcani
vineri, aprilie 19, 2024

Categorie: Economie

De astăzi intră în vigoare plafonarea adaosului comercial. Iată care sunt alimentele care se ieftinesc

Măsura plafonării adaosului comercial este una dintre cele mai aşteptate măsuri. De astăzi, adaosul comercial ar trebui sa fie maximum 20% la procesatori, 5% pe întreg lanţul de distribuţie şi 20% la...

Wizz Air anunţă că este nevoită să anuleze o serie de curse aeriene din şi spre Italia

Compania Wizz Air anunţă că este nevoită să anuleze o serie de curse aeriene din şi spre Italia, programate sâmbătă, din cauza grevei personalului de handling la sol din această ţară, călătorii...

Coaliţia PNL – PSD se pregăteşte să mărească taxele cel târziu de la 1 septembrie

În prezent, Coaliţia PSD-PNL se află în negocieri pentru un amplu pachet de măsuri fiscale, care include creşteri ale taxelor şi impozitelor. Scopul acestor măsuri este acoperirea deficitului bugetar în valoare de...

Registrul Comerțului: Peste 29.000 de firme au fost radiate în primele cinci luni din 2023

Un număr de 29.030 de firme au fost radiate la nivel naţional în primele cinci luni din 2023, cu 2,04% mai puţine comparativ cu perioada similară a anului trecut. Conform statisticilor Oficiului Naţional...

Românii care ar putea avea salariile tăiate din toamna. Măsura prin care Guvernul încearcă să reducă deficitul bugetar

Sute de mii de angajaţi din construcţii şi agricultură ar putea avea venituri mai mici din toamnă. Este subiectul fierbinte de pe agenda coaliţiei de guvernare, care pregăteşte eliminarea facilităţilor fiscale. Ne obligă...

Grupul de firme Kosarom are un buget de investiţii de 15 mil. lei pentru 2023. Direcţiile principale: eficientizarea costurilor de producţie şi dezvoltarea reţelei...

♦ Kosarom din Paşcani este prima firmă din industria alimentară din România privatizată în anul 1992 de Neculai Apostol ♦ Acum, grupul integrat dezvoltat de antreprenor e între cei mai mari jucători din industria cărnii, realizând...

Afacerea inedită a unei chimiste din Iaşi: bijuterii din lapte matern sau cordon ombilical. Are clienţi din întreaga lume

Câteva linguri de lapte matern, o bucată de cordon ombilical sau o şuviţă de păr se pot transforma într-o bijuterie unică. O demonstrează la Iaşi o mamă - inginer chimist aflat în...

Guvernul ia în calcul două variante pentru a ieftini alimentele. SIMULARE: Care din ele ar fi mai avantajoasă

Uleiul, carnea, legumele şi fructele se vor ieftini de luna viitoare chiar şi cu 50%. Guvernul va aproba joi o ordonanţă de urgenţă. Adaosul comercial va fi plafonat la 20% pentru procesatori şi 20% pentru retaileri,...