11.5 C
Paşcani
joi, martie 28, 2024

Categoriile cele mai vulnerabile în fața gripei. Avertisment din partea medicilor

Prima tranșă, din cele aproape 3 milioane de doze de vaccin gripal, comandate de ministerul Sănătăţii, a ajuns în ţară.

În câteva zile, serurile vor fi şi în cabinetele medicilor de familie, dar pentru că sunt puţine deocamdată, vor fi distribuite cu prioritate celor cu risc mare de îmbolnăvire.

În farmacii, vaccinul va intra de săptămâna viitoare. În contextul pandemiei de COVID-19, Organizaţia Mondială a Sănătăţii, a recomandat ca vaccinarea antigripală să înceapă mai devreme, în acest sezon.

Este primul an în care vaccinul gripal ajunge în ţară în luna septembrie. 330 de mii de doze din cele 2.970.000 comandate de Ministerul Sănătăţii pentru categoriile cu risc mare de îmbolnăvire, adică: Persoanele peste 65 de ani, cei cu anumite boli cronice, femeile însărcinate, copiii cu afecţiuni grave şi cadrele medicale.

Gindrovel Dumitra, şeful comisiei de vaccinologie din MS: ″Aceste 330 de mii vor trebui administrate copiilor cu vârsta între 3 şi 5 ani care nu au mai primit nicio doză de vaccin gripal. Aceşti copii vor avea prioritate, sunt peste 70 de mii de copii. După aceea prioritate ar trebui să aibă gravidele, persoanele instituţionalizate şi cei cu boli cronice″.

Continuarea pe Stirile PRO TV

Alte articole