27.4 C
Paşcani
sâmbătă, august 13, 2022
Array

Cât te costă o ceartă cu nevasta în plină stradă

Cât te costă o ceartă cu nevasta în plină stradă

S-a certat cu soția în public, iar oamenii legii au intervenit și l-au amendat pe bărbatul nervos. Nu este singura amendă dată de către polițiști. Au fost aplicate 14 sancţiuni contravenţionale în valoare de 3.200 de lei

A primit 200 lei amendă pentru că s-a certat cu soția în plină stradă. Bărbatul a fost potolit de oamenii legii, după ce a provocat scandalul, băut fiind.

„Un bărbat de 34 de ani, din oraşul Hîrlău, a fost sancţionat contravenţional conform Legii nr. 61/1991, cu amendă în valoare de 200 lei, întrucât aflându-se în stare avansată de ebrietate a provocat scandal, în stradă, adresând soţiei sale, injurii şi jigniri.” au precizat reprezentanții IPJ Iași.

În urma acțiunii polițiștilor de la Hîrlău au fost verificate 19 autovehicule, 4 agenţi economici, 3 atelaje hipo şi legitimate 40 de persoane. Pentru neregulile găsite, au fost aplicate 14 sancţiuni contravenţionale în valoare de 3.200 de lei, dintre care 9 conform O.U.G. nr. 195/2002, 2 conform Legii 61/1991, 1 confrom Legii 8/1996, 1 conform HG 301/2012 şi 1 pentru alte abateri.

Totodată, au fost reţinute, în vederea suspendării, două permise de conducere. Astfel, un bărbat de 62 de ani, din judeţul Botoşani, a fost sancţionat contravenţional conform art. 100 alin 3 pct. b din O.U.G. nr. 195/2002 cu amendă în cuantum de 580 de lei, fiindu-i reţinut permisul de conducere în vederea suspendării pentru 30 de zile, întrucât a condus un autoturism pe strada Bogdan Vodă, din oraşul Hîrlău, iar la o trecere pentru pietoni, semnalizată corespunzător cu indicator si marcaj rutier, nu a acordat prioritate de trecere unui pieton, angajat în traversare.

 

Urmărește știrile BitTV.Info și pe Google News

Alte articole

Adis1
Adis2
Adis3
Adis4
Adis5
previous arrow
next arrow