More

    Cât costă o masă tradiţională de Crăciun

    Array

    Meniul pentru masa de Crăciun poate costa până la 500 de lei, suma fiind de cel puţin 370 de lei dacă se preferă preparate tradiţionale, în timp ce o masă mai uşoară, fără porc, scoate din buzunar minimum 220 de lei.

    O masă tradiţională de Crăciun – care cuprinde tobă, caltaboş, şuncă, cârnaţi, lebăr, brânză, ouă umplute, salată de boeuf, piftie de porc, sarmale, friptură, cozonac şi o prăjitură – poate costa o familie între 370 şi 500 de lei.
    Astfel, pentru aperitivul tradiţional, costurile ajung până la 100 de lei, din care se pot cumpăra 500 grame de tobă (între 10 şi 15 lei), caltaboş (opt lei), şuncă (între 16 şi 20 de lei), cârnaţi (între 15 şi 30 de lei), lebăr (şapte lei) şi 200 de grame de telemea (20 de lei).
    Pentru o porţie de 10 ouă umplute se adaugă 20 de lei, iar o porţie de salată boeuf poate costa până la 40 de lei (1,9 lei un kilogram de morcovi, 2 lei un kilogram de cartofi, 3,5 lei jumătate de kilogram de rădăcină de pătrunjel şi jumătate de păstârnac, 7 lei o cutie de mazăre şi între 20 şi 23 de lei un kilogram de piept de pui).
    Pentru piftia de porc ar trebui alocat un buget de 30 de lei , iar sarmalele şi carnea pentru friptură adaugă în costul total 70-80 de lei.
    Orice masă tradiţională de Crăciun include şi cozonac, acesta putând fi cumpărat cu 7,89 de lei, produs de o firmă românească, dar şi cu 91,25 de lei, pentru unul ceva mai mare, produs de o firmă italiană. Dacă desertul se completează cu o prăjitură, făcută în casă sau cumpărată, costul meniului poate creşte cu 30-40 de lei. sursa ziaruldeiasi.ro

     

    Ce părere ai?

    Related Articles

    Accident din cauza vitezei. Soferii au scapat cu viata

    Accident rutier in apropiere de podul peste calea ferata, la iesirea din Pascani. `In cursul zilei de sambata 23 ianaurie, in jurul orei 11...

    România s-a născut la Iași: 162 de ani de identitate și unitate națională în capitala istorică a României

    Acum 162 de ani, printr-una dintre cele mai mari inițiative de conștiință și putere națională, România se năștea la Iași, după secole de sacrificii...

    „Mortul viu” de la Iaşi rămâne mort din punct de vedere oficial. Dovada că e mai greu să învii decât să mori

    ”Mortul viu” aşteaptă decizia oficială a autorităţilor pentru a i se anula certificatul de deces şi a-şi continua viaţa în mod normal. Gabriel Luca, ieşeanul...

    INFOBIT - STIRILE ZILEI

    PULSUL ZILEI