1.5 C
Paşcani
marți, octombrie 26, 2021
Array

Trecem la ora de vară!

România trece în acest weekend la ora de vară. Astfel, în noaptea de sâmbătă spre duminică, 25 martie spre 26 martie, ora 03.00 devine ora 04.00. Orarul de vară se aplică până în ultima duminică a lunii octombrie.

CFR Călători a anunțat că trecerea la ora de vară nu modifică mersul trenurilor în vigoare, circulația urmând a se efectua conform orarului prevăzut.

În Europa, schimbarea orei se face în toate țările, cu excepția Islandei, Belarusului și Rusiei. Schimbarea nu este însă simultană în toate țările, din cauza diferenței de fus orar. În unele state, trecerea se realizează în prima duminică a lunii aprilie.

În vorbirea curentă se spună că în ultima duminică a lunii octombrie, România trece la ora de iarnă, dar specialiştii în astronomie spun că este o afirmaţie falsă.

În presă apare incorect spus: se trece la ora de iarnă. Ora de iarnă nu există. Vara avem ora de vară, iar în restul anului avem Timp Legal Român”, precizează cei de la Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”.

Prin introducerea orei de vară s-a urmărit să se beneficieze cât mai mult de lumina naturală a Soarelui și de reducerea folosirii luminii artificiale.

DE LA ACELAȘI AUTOR

ANUNT PRIVIND FINALIZAREA IMPLEMENTARII PROIECTULUI „Grant pentru capital de lucru”

ANUNT PRIVIND FINALIZAREA IMPLEMENTARII PROIECTULUI „Grant pentru capital de lucru”

Se întrerupe furnizarea apei in orașul Targu Frumos si împrejurimi

Lucrări de igienizare a rezervoarelor de apă potabilă în zilele de 26 și 27 octombrie 2021 În scopul...

Meteo până pe 7 noiembrie. Vremea se schimbă brusc, ce temperaturi vom avea timp de două săptămâni

Meteo ANM pentru următoarele două săptămâni. Astăzi Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru următoarele...

15 hectare de vegetație uscată de la ieșirea din Pașcani, au ars duminică

15 hectare de vegetație uscată de la ieșirea din municipiul Pașcani, au ars duminică, 24 octombrie, dupa...

METEO

ALTE ȘTIRI

INFOBIT - STIRILE ZILEI

OPINII

Să fim oameni, nu roboți!

Uitați-vă cu atenție în jurul vostru! În fiecare scară de bloc, pe orice stradă din suburbii este...

PULSUL ZILEI