More

    Cand si in ce conditii functionarii din Primaria Pascani vor primi salariile marite

    Array

    Nemulţumiri în Primăria Paşcani din cauza salariilor. Funcţionarii publici şi personalul contractual aşteaptă majorarea veniturilor cu 12% conform unei recente ordonanţe de guvern. În acest sens astăzi a avut loc o şedinţă a sindicatului iar o nouă întâlnire este programată în cursul zilei de miercuri.
    Solicitarile au fost transmise deja reprezentanţilor Primăriei dar până acum nu au obţinut nici un răspuns.
    Edilul municipiului spune că specialiştii Primăriei caută soluţii pentru rezolvarea acestei probleme iar functionarii ar urma să primească salariile mărite de la 1 august 2015. Nu pentru că nu ar fi bani în bugetul local ci din cauza plafonului aprobat iniţial pentru fondul de salarii. Modificarea lui poate fi făcută doar de Ministerul Finanţelor şi sunt făcute demersuri în acest sens, susţine primarul Dumitru Pantazi. Totuşi liderul de sindicat susţine că şi la Paşcani poate fi rezolvată acest probleme în cadrul plafonului existent.
    Menţionăm că au primit deja salariile majorate functionarii din Suceava, Negreşti, Vaslui şi Oradea iar la Consiliul Judeţean Iaşi este programată o şedinţă pe această temă.

    Ce părere ai?

    Related Articles

    Topul pensiilor speciale din Iaşi: Cea mai mare este de 9000 de euro

    Statul român „a tocat” 42,7 milioane de lei (cca 9 milioane de euro) în anul 2020 doar cu parte dintre beneficiarii ieşeni de pensii...

    Accident din cauza vitezei. Soferii au scapat cu viata

    Accident rutier in apropiere de podul peste calea ferata, la iesirea din Pascani. `In cursul zilei de sambata 23 ianaurie, in jurul orei 11...

    România s-a născut la Iași: 162 de ani de identitate și unitate națională în capitala istorică a României

    Acum 162 de ani, printr-una dintre cele mai mari inițiative de conștiință și putere națională, România se năștea la Iași, după secole de sacrificii...

    INFOBIT - STIRILE ZILEI

    PULSUL ZILEI